Sunt dintre aceia carora nu le-a batut inima dupa presedintele Basescu niciodata.
In anii 90, cand eram jurnalist de investigatie, am scormonit mult in zonele obscure in care disparuse flota Romaniei. Nu l-am acuzat niciodata pe Basescu, pentru ca, dupa parerea mea, nu existau dovezi. Doar am ridicat intrebari. Erau vremuri in care Romania trecea, in cazne, de la comunism catre o alta forma, stranie, de organizare politica. In mod oficial, nu mai exista nici comunism, nici servicii secrete comuniste, dar in spatele aparentelor democratice se instaura, deja, oligarhia, un amestec de fosti demnitari ai partidului, de fosti ofiteri ai securitatii, de oameni de afaceri mai mari sau mai mici, care, legati de aceste forte obscure, construiau deja imperiile financiare. Dupa modelul rusesc, toate valorile fostului stat comunist treceau in mainile acestei oligarhii. Finantele deveneau cheia puterii politice. Iliescu, figura emblematica si patronul acestor miscari, isi pastra blazonul de om sarac dar cinstit si bine intentionat, de aparator al poporului, in vreme ce emanatia revolutiei se articula in structuri de putere financiara si politica, ce depaseau granitele oricarui partid si ale oricarei ideologii.
Basescu m-a facut sa tresar atunci cand am avut impresia ca vrea, in mod sincer, sa schimbe ceva fundamental. Habar n-am daca a fost un calcul politic inteligent sau, pur si simplu, instinctul unui om care-si da seama ca cineva, in cele din urma, trebuie s-o faca. Daca a fost un calcul politic, jos palaria. Merita puterea, pentru ca a fost o strategie bazata pe adevar. Daca a fost un instinct, tot merita respect, pentru ca a pasit descult pe lama unei sabii, intre sinucidere si eroism. Iar daca a fost constient ca toate haitele de hiene ale oligarhiei politico-financiare il vor vrea mort, atunci e un om din cale afara de curajos.
Cu toate acestea, nu v
