Gigi Becali declară aproape zilnic că e interesat de câte un fotbalist din Liga I, însă până acum nicio mutare nu s-a concretizat. Patronul a reuşit doar să-i enerveze pe Dinu Gheorghe şi pe Mihai Stoica. Stoichiţă şi Argăseală ridică din umeri când sunt întrebaţi dacă Steaua va avea buget pentru achiziţii în această iarnă, iar Gigi Becali transferă doar din vorbe.
După Ezequias, Rui Duarte, Sburlea, Bilaşco, Onofraş, Sorin Frunză, Cociş, Ogăraru şi câţiva dinamovişti, latifundiarul din Pipera a vorbit, după ultimul meci din acest an, contra celor de la Twente Enschede, despre noile sale ţinte: „S-a vorbit mult că îl vreau pe Marius Constantin de la Rapid, dar să ştiţi că am pus ochii şi pe Pârvulescu de la Gaz Metan. Le are bine cu şutul, centrează mult! Tamaş e şi el genul de fundaş care‑mi place, iese cu mingea la picior, dar nu-l iau pentru că abia am scăpat de problemele cu Tănase!", a spus Becali.
Astfel, patronul Stelei a reuşit să‑şi facă, pe hârtie, o adevărată echipă de „galactici", din care-i mai lipseşte doar portarul.
Jocul lui Gigi de-a transferurile i-a iritat însă pe conducătorii de la Unirea Urziceni şi FC Braşov, Mihai Stoica şi Dinu Gheorghe, care n-au pierdut ocazia să-i dea o lecţie. „Becali nu va mai avea şansa să discute cu mine despre transferuri", a spus „Vamă", completat şi de Meme: „Ştiţi cât de mult mă interesează ce spune Gigi? La fel de mult cum mă interesează cine ia cartonaş galben în partida Girensunspor - Burcaspor".
Panduru are lista lui
La rândul său, managerul sportiv Basarab Panduru şi‑a făcut propria listă de achiziţii, diferită de cea a patronului.
„Nouă ne trebuie jucători care să se acomodeze azi, nu mâine. Pe Florin Costea îl aduc, dacă vrea să vină! Puneţi-l primul pe listă. Şi Roman îmi place, dar îi avem şi pe Bănel şi Szekely. Ar mai fi nevoie de jucători, iar eu m‑am mai gândit la Co