Fondurile de pensii private obligatorii ar putea să nu încaseze contribuţii pentru 36% din participanţi la sfârşitul anului viitor. Conturile goale se vor înmulţi şi în cazul pensiilor facultative, până la 20%. Creşterea şomajului, stagnarea veniturilor populaţiei şi dificultăţile pe care le întâmpină companiile sunt principalele piedici în dezvoltarea pensiilor private anul viitor. Atât în cazul pensiilor private obligatorii, cât şi al celor facultative, pon
Fondurile de pensii private obligatorii ar putea să nu încaseze contribuţii pentru 36% din participanţi la sfârşitul anului viitor. Conturile goale se vor înmulţi şi în cazul pensiilor facultative, până la 20%.
Creşterea şomajului, stagnarea veniturilor populaţiei şi dificultăţile pe care le întâmpină companiile sunt principalele piedici în dezvoltarea pensiilor private anul viitor. Atât în cazul pensiilor private obligatorii, cât şi al celor facultative, ponderea conturilor goale va creşte şi în 2010, anticipează administratorii.
În plus, incert este şi nivelul contribuţiilor care vor fi virate din sistemul public de pensii către fondurile de pe Pilonul II (private obligatorii). Acesta ar putea fi blocat de stat la numai 2,5%, în loc să urce la 3%, nivel la care se aşteptau administratorii. Potrivit calendarului iniţial de majorare a contribuţiilor, în 2010, acestea ar trebui să ajungă la 3%. Însă, în acest an, contribuţiile au fost îngheţate la 2%, nivelul la care au fost şi în 2009, iar anul viitor majorarea ar putea fi cu numai 0,5 puncte procentuale.
Piaţa pensiilor facultative s-a dezvoltat mai lent în acest an din cauza crizei. Numărul participanţilor ar putea ajunge la circa 190.000 la finele anului. Nici în 2010 Pilonul III nu se va dezmorţi: 235.000 de participanţi în cele mai optimiste prognoze.
Contribuţii absente
Ponderea conturilor individuale la fondurile