Copil-minune al muzicii uşoare, fetiţa lui Pavel Stratan va susţine miercuri un concert special de colinde la Sala Palatului şi va lansa un nou album. Spectacolul va începe la ora 19.00.
În ziua concertului puteţi achiziţiona, împreună cu ziarul „Adevărul", cel mai nou material discografic al micuţei cântăreţe. Discul se intitulează „Colinde magice" şi conţine 12 piese dedicate Sărbătorilor de iarnă. Concertul de miercuri seară este singurul eveniment de aest gen pe care micuţa îl susţine în 2009, hotărârea aceasta fiind luată de tatăl şi managerul ei, cântăreţul Pavel Stratan.
Unul dintre cei mai de succes tineri cântăreţi, Cleopatra Stratan şi-a lansat primul album, „La vârsta de 3 ani", în 2006. Cea mai cunoscută melodie de pe acest disc, cea care i-a şi adus de altfel succesul puştoaicei, este „Ghiţă". În doar şase săptămâni de la apariţia pe piaţă, materialul a înregistrat vânzări-record, de peste 40.000 de exemplare, pentru care i-a fost decernat şi premiul Dublul Disc de Platină. Tânăra cântăreaţă a lansat în 2008 cel de-al doilea său album, „La vârsta de 5 ani". Unele dintre melodiile lansate de ea au fost traduse în engleză şi spaniolă, iar Japonia este doar una dintre ţările în care Cleo are un succes răsunător.
Un copil hotărât
Puştoaica a început să cânte din întâmplare, după ce tatăl ei, cunoscutul interpret Pavel Stratan, a luat-o cu el în studioul de înregistrări. În timp ce se pregătea să imprime melodia „Mama", fetiţa a luat microfonul, fără să întrebe nimic, şi a început să cânte. Toţi cei prezenţi în studio au decis să nu oprească înregistrarea, astfel apărând prima piesa interpretată de Cleopatra.
În prezent, micuţa cântăreaţă deţine recordul pentru cea mai tânără artistă care a susţinut un concert în faţa unui public numeros, iar mai mulţi fani, dar şi specialişti consideră că solista ar trebui să intre în Cartea Recor