Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluzia lui Gheorghe Chivorchian la finalul lui 2009: cel mai frumos an pentru „Poli”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

Directorul executiv al clubului bănăţean, Gheorghe Chivorchian, a făcut o scurtă analiză a anului 2009. Concluzia: cel mai bun an din istoria clubului, după performanţele din campionat, Cupa României, Europa, dar şi la nivel de juniori.

Chiar dacă performanţele sunt remarcabile, bănăţenii au şi regrete pentru anul care se apropie de final. „2009 cred că este cel mai frumos an din istoria clubului. Mă bazez pe faptul că am jucat o finală a Cupei României despre care nu mai vreau să comentăm. Am comentat-o şi noi, şi dumneavoastră, şi ne place să credem că în ediţia următoare, când vom ajunge din nou în finală, ni se vor oferi şanse egale, indiferent de adversar”, a spus Gheorghe Chivorchian.

„Am obţinut locul 2 şi titlul de vicecampioni. Poate cu mai multă atenţie am fi putut aduce titlul la Timişoara. N-am reuşit, însă am participat în premieră pentru club într-un tur preliminar la Ligii Campionilor, unde cred că am fost, poate surpriza acelei etape, eliminând deţinătoarea Cupei UEFA. Am avut o bună participare europeană”, a mai spus preşedintele Consiliului Director de la „Poli”.

Acesta a remarcat şi evoluţia bună a tinerilor din club. „Am reuşit la nivel de copii şi juniori să câştigăm un titlu naţional, însă eu nu pun accent pe titluri. Când trag linie la un centru de copii şi juniori, contează jucătorii promovaţi la prima echipă. Însă avem un trofeu la juniori adus în vitrina clubului după 14 ani”, a spus directorul executiv de la "Poli".

Jucătorii vor primi banii

Gheorghe Chivorchian a ţinut să-i liniştească pe cei care vedeau probleme la orizond din cauza faptului că jucătorii nu şi-au primit încă banii pe luna noiembrie. „Va trebui să plătim jucătorii, pentru că e obligaţia noastră. În plus vin sărbătorile şi pentru ei. Am vorbit cu domnul Iancu, iar până de Crăciun vor primi drepturile”, a spus oficialul clubul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°