Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate dintre români nu au cumpărat cărţi în ultimul an

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

51% dintre români nu au cumpărat cărţi în 2009, arată un studiu prezentat ieri de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii. Sursa: Codrin Prisecaru

Nonconsumul de cărţi a urcat anul acesta cu 6 procente, faţă de anul trecut, respectiv de la 46% la 51%. Datele au fost prezentate în cadrul campaniei „În căutarea cititorilor celebri”, iniţiată recent de Ministerul Culturii, în scopul promovării lecturii în rândul tinerilor.

Faţă de anul trecut, 2009 a fost un an „slab” şi din punct de vedere al consumului de muzică şi filme.

Astfel, 71% dintre cei care au fost supuşi sondajului nu au cumpărat filme, în comparaţie cu 53% în 2008.

La categoria muzică, 63% dintre români nu au cumpărat CD-uri originale, faţă de 30% în registraţi anul trecut.

Potrivit unor date din 2008, 34% dintre respondenţi nu citesc cărţi, articole, reviste de specialitate şi 22% citesc doar o dată sau de două ori pe lună. Un studiu din 2005 arăta că 56% dintre respondenţi nu au cumpărat nicio carte în 2004, iar 55,4% nu au citit deloc cărţi în cursul aceluiaşi an.

Potrivit Barometrului de Consum Cultural 2005 privind rolul bibliotecilor, jumătate dintre clienţii bibliotecilor citesc zilnic, aceştia reprezentând 25% din totalul populaţiei.

De asemenea, 51% dintre clienţii bibliotecilor îşi procură cărţi din librării şi abia după împrumută de la bibliotecă.

Centrul de Studii în Domeniul Culturii a elaborat şi patru profiluri de cititori.

Primul este tipul orientat spre carieră, reprezentat de tineri între 21-30 de ani, cunoscători de limbi străine, slabi consumatori de programe TV şi cititori de literatură de specialitate.

Ei sunt posesori de biblioteci personale medii (100-500 volume), în care cele mai multe cărţi au fost achiziţionate înainte de ’89. Al doilea tip es

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 5 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 42 minute
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 3 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°