Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Sărbători, marile magazine au programe prelungite

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

Cu buzunarele doldora sau cu o listă precisă, care se încadrează perfect în bugetul de Sărbători, românii pot lua cu asalt marile magazine, pentru a-şi face cumpărăturile.

Asta pentru că hipermarketurile şi-au făcut programul în această perioadă, special pentru ca şi cei care lucrează până târziu să-şi poate face cumpărăturile de Sărbători! Înainte de toate, este bine de ştiut că, pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun, şi pe 1 ianuarie, în prima zi din 2010, exceptând punctele Gmarket, toate magazinele vor fi închise.

În Ajunul Crăciunului şi în ziua trecerii dintre ani, se mai pot face cumpărături doar până la ora 18.00 (sau 16.00, în unele cazuri). În schimb, între 19 şi 30 decembrie, multe dintre supermarketuri vor avea orare speciale, prelungite până la miezul nopţii şi, în cazul hipermarketului Cora, până la ora 2.00.

Mai mult, la Cora, dar şi la Real, vă puteţi umple coşurile la orice oră din noapte, pentru că acestea vor avea, în anumite zile, program nonstop. Şi mallurile vor avea orare ajustate de Sărbători: în cele mai multe cazuri, ora de închidere 22.00 va deveni 24.00. Totodată, centrele comerciale sunt pregătite cu reduceri substanţiale, dar şi cu concursuri cu premii în excursii, telefoane sau vouchere de cumpărături.

De asemenea, şi administraţiile financiare vor a vea orare modificate. Astfel, acestea vor fi închise în zilele libere legale, 25 decembrie şi 1 ianuarie. Cât despre bănci, vor avea lacăte pe uşi pe 25, 26 şi 27 decembrie, respectiv 1, 2 şi 3 ianuarie. La poştă, de Crăciun şi de Revelion se lucrează până la 17.00/18.00.

De luni, în EVZ veţi găsi zilnic programul hipermarketurilor, dar şi pe cel al administraţiilor financiare, Poştei, băncilor şi regiilor de apă şi energie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°