Numărătoare inversă se apropie de final pentru sibianca Petruţa Dorca, care în această seară va încerca să cucerească definitiv cu naiul ei, simpatia nemţilor. Aceasta cântă în finala „Das Super Talent” de la RTL, care va avea loc de la ora 21.15.
La 2000 de kilometri distanţă, mama Petruţei, Floarea Săbădaşu aşteaptă nu nerăbdare să-şi vadă fiica din nou la televizor. Se uită în fiecare zi la RTL ca să o vadă pe Petruţa în promo-ul televiziunii germane pentru finala de sâmbata seara. Speră ca fiica ei, care a sunat-o vineri dimineată de la repetitii, să câştige şi să vină în vizită de sărbători cu soţul şi nepoţica. „M-a sunat azi dimineaţă dar nu am vorbit prea mult. Eram în autobuz şi mi-a spus scurt, <
Talent şi de la mama ei
Talentul muzical al Petrutei vine si de la mama ei, care în tinereţe a cântat muzică
populară. „Am cântat şi eu muzică populară la Casa Armatei şi la casa de Cultură. Aşa nu ştiu notele, dar ureche muzicală am şi auzeam imediat când mai greşea acasă, când era în liceu” povesteşte femeia care stă cu fiica ei Elena, bolnavă de schizofrenie, sora pentru care Petruţa s-a şi-a propus să câştige premiul cel mare de 100.000 de euro la concursul „Das Super Talent”. Femeie modestă, Floarea Săbădaşu şi-a crescut singură şi cu multă autoritate cei cinci copii şi îi laudă acum pe toţi, dar mai ales pe Petruţa. „A fost nemaipomenit de luptătoare. Nu există fată mai harnică” spune ea.
Deşi în apartamentul din Turnişor în care locuieşte este ca în farmacie, spune că trebuie să se pregătească dacă fiica ei vine acasă de sărbători. „Mi-ar fi plăcut să fie aici, mai aproape şi să am grijă de nepoţică, dar ce să-i faci. Aşa e viaţa” se plânge sibianca mângâind o fotografie a nepoatei Jessic