Dacă protestul pregătit pentru 14 decembrie ’89 nu ar fi fost înăbuşit, urmările ar fi fost mai mult decât tragice. Asta crede revoluţionarul ieşean Petru Duşa, în prezent profesor la Universitatea „Gheorghe Asachi“.
Chiar dacă au trecut 20 de ani de atunci, pentru profesorul universitar Petru Duşa, reîntoarcerea la momentul 14 decembrie 1989 nu este deloc uşoară. „Poate într-o zi voi scrie despre cei care m-au anchetat atunci...“, îşi începe povestea ieşeanul.
În dimineaţa acelei zile, Petru Duşa a mers la Institutul de Cercetare din cadrul CUG, pentru a se întâlni cu Ştefan Prutianu. „Am mers la el sub pretextul că trebuia să-i duc un brevet venit de la OSIM. Când am ajuns acolo, atmosfera era foarte încărcată deoarece Vasile Vicol fusese deja arestat“, îşi aminteşte profesorul universitar.
„Alibiul meu era vizita la socri“
În cazul în care cineva i-ar fi oprit în Piaţa Unirii, Petru Duşa şi ceilalţi participanţi la demonstraţie îşi pregătiseră alibiuri care să justifice prezenţa lor acolo: „Eu aveam socrii care stăteau chiar în Piaţa Unirii, iar copilul meu stătea cu ei. Am stabilit să trec pe acasă să iau o sacoşă cu hăinuţe pentru el. Dacă mă întrebau le spuneam că mă duc să-mi văd copilul“, îşi aminteşte Petru Duşa. La ora 15.45, în spatele statuii lui Alexandru Ioan Cuza erau doar Petru Duşa, Ştefan Prutianu şi Cassian Maria Spiridon. Piaţa era împânzită de forţele de opresiune.
„Am stat acolo până la ora 17.00. La marginea pieţei erau vreo 70-80 de persoane cărora militarii nu le dădeau voie să intre. Era şi o maşină de pompieri în apropiere. Când am plecat, i-am întrebat ce anume ardea acolo. Îmi aduc aminte de privirile sticloase pe care mi le-au aruncat. Dacă forţam nota, ar fi fost un măcel mai mare decât cel de la Timişoara. Am înţeles că aveau ordin să tragă la picioare“, povesteşte Petru Duşa.
