Se adunaseră toţi ştabii Planetei Pământ într-un Washington aproape golit de oameni obişnuiţi din motive de securitate. În uriaşa clădire a Congresului, stăpânul Bill Clinton deschidea sărbătorile lărgirii NATO. La jocul de zaruri al destinului omenirii puternicii Planetei hotărâseră subiectiv şi nedrept ca România să nu intre în ţările alintate acceptate în NATO.

Pentru România începea iarăşi un drum de la km 0, sperând să fie şi ea înfiată de puternica familie NATO. Ambasadorul la Washington, Mircea Geoană, spunea: "Trebuie să întărim acţiunile de loby de susţinere a României, şi una dintre măsurile necesare este ca Ilie Năstase să joace nişte partide simpatice de tenis cu personalităţi importante din Administraţia americană şi din Congresul SUA".

Îl privesc pe Ilie Năstase acum, la 12 ani de la acea acordare a unei sarcini importante pentru a face România plăcută, simpatizată şi susţinută de puternicii Americii. Pare acelaşi bărbat romantic, cu plete fluturate în vânt, cu mers dezinvolt şi vorbă colegială cu cameramanii care ne filmau în emisiunea mea de la Antena 2. "În politică este important şi să cucereşti simpatia unor personaje puternice, şi la americani asta se obţine şi prin partide de tenis sau de golf.

Mi-am îndeplinit misiunea. Tot de atunci s-a înfiripat şi prietenia mea cu Mircea Geoană. I-am botezat şi fata. Mulţi s-au întrebat ce caută Ilie Năstase în scaunele susţinătorilor lui Geoană la confruntarea finală pentru Preşedinţie. Nu m-a invitat nici un politician. M-a sunat Alexandra şi mi-a zis: «Naşule, te rog, vino şi tu la duelul candidaţilor, să fii în sectorul tatălui meu». Pentru mine, relaţiile de familie sunt sfinte. După părinţii Alexandrei, după Mircea şi Mihaela Geoană, eu naşul, sunt omul de nădejde al Alexandrei."

Mă uit cu admiraţie şi uimire la palmele mari şi degetele lungi ale mâinilor lu