Câţiva tineri din Cluj, pasionaţi de fotbalul american, au decis în urmă cu doi ani să formeze o echipă. Crimson Dragons este una dintre puţinele echipe de fotbal american din România.
Pur şi simplu îndrăgostiţi de fotbalul american, doi tineri s-au gândit că implementarea unui astfel de sport în România ar fi o idee bună. Pe forumuri, prin cunoştinţe şi prieteni, aceştia au reuşit să adune lumea la o mişcare, iar odată cu trecerea timpului, fenomenul a luat amploare. Acum, de două ori pe săptămână, antrenamentele durează câteva ore, iar satisfacţia tinerilor este uriaşă. Deşi practică un sport nerecunoscut în România, fotbaliştii clujeni sunt fericiţi că fac ceea ce le place.
În urmă cu doi ani, Daniel Danciu şi Paul Lucaciu au lansat o provocare: cine vrea să joace fotbal american? Nu mică le-a fost mirarea atunci când din ce în ce mai mulţi tineri începeau să vină la antrenamente. Acum, echipa are 22 de membri de bază, iar ocazional numărul acestora este completat cu alţi pasionaţi. Crimson Dragons, precum orice echipă care se respectă, are atât un antrenor ofensiv, cât şi unul defensiv. Daniel Danciu este antrenorul principal, dar se ocupă şi de ofensivă, în timp ce de apărare răspunde Alexandru Bradea.
„Din păcate, în România fotbalul american nici măcar nu este recunoscut ca şi sport. Noi suntem extrem de pasionaţi, iar tot ce ştim e de la televizor şi din cărţi. Nu e greu deloc, oricine poate învăţa. Un echipament de bază ajunge la 250 de euro, dacă e cumpărat din Europa, iar dacă-l comanzi din State, este mult mai scump. În România nu există magazine de acest gen”, spune Bradea.
Cum se joacă fotbalul american?
Într-o partidă de fotbal american, pe teren sunt obligatoriu 11 jucători în ofensivă, iar alţi 11 în defensivă. Scopul ofensivei este să ducă mingea în terenul echipei adverse, iar pentru asta are dreptul l