Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un guvern cu scutul FMI

Publicat in Vox Publica, duminică 20 decembrie 2009 ·

Starea de fapt în care ne aflăm după alegeri este una neschimbată cu excepția raportului de forțe din Parlament ce asigură guvernului Boc o majoritate fragilă și, ca să fiu puțin răutăcios, neînregistrată cu acte în regulă la tribunal. Stabilitatea Guvernului Boc este astăzi securizată și grație necesității primirii tranșelor de bani de la FMI, deși unii dintre miniștri au fost picați în Parlament. Din acest punct de vedere, audierea lor în comisiile de specialitate devine un soi de circ pentru păstrarea aparențelor democratice. Mi se pare foarte inspirată titulatura de comitet de primire a banilor de la FMI, dată de Costi Rogozanu. Totuși, trebuie precizat că simpla prezență a unor oameni la Palatul Victoria este insuficientă pentru ca acei bani chiar să intre în țară, ca să nu mai spun că important este mai degrabă cum vor fi ei gestionați.

Marea problemă nu este însă a Guvernului Boc, ci a Opoziției. Aceasta este pusă în situația de a accepta că Acordul cu FMI este încheiat cu România și, ca atare, nu se va putea opune cu adevărat decât inițiativelor guvernamentale care ies din sfera aranjamentului extern de împrumut. Vom avea așadar de-a face cu un guvern apărat de scutul FMI, și tot ce putem spera de la el este că nu va abuza de puterea conjuncturală pe care i-a oferit-o criza economică ca să facă prostii.

Starea de fapt în care ne aflăm după alegeri este una neschimbată cu excepția raportului de forțe din Parlament ce asigură guvernului Boc o majoritate fragilă și, ca să fiu puțin răutăcios, neînregistrată cu acte în regulă la tribunal. Stabilitatea Guvernului Boc este astăzi securizată și grație necesității primirii tranșelor de bani de la FMI, deși unii dintre miniștri au fost picați în Parlament. Din acest punct de vedere, audierea lor în comisiile de specialitate devine un soi de circ pentru păstrarea aparențelor democratice. Mi se pare foar

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mehedinţi: Trei persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod şi apoi s-a răsturnat - FOTO

News.ro acum 57 minute
Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut în judeţul Mehedinţi după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, iar apoi autoturismul s-a răsturnat. Victimele au fost transportate la spital.

Sfatul pe care Elena Lasconi îl dă USR: „Altfel, o să devină irelevant” / Ce spune despre demisia din fruntea partidului

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, lidera USR căreia partidul i-a retras susţinerea în cursa pentru Cotroceni, consideră că „ar trebui să pice multe capete în USR”, iar partidul trebuie să se reformeze pentru că altfel „o să devină irelevant” pe scena politică. Elena L

Semnal de alarmă din Marea Britanie despre „fenomenul Andrew Tate”: băieții refuză să mai vorbească cu profesoarele

HotNews acum 2 ore
Influencerii online, pecum Andrew Tate, alimentează o creştere a sexismului în sala de clasă, potrivit unui nou studiu al sindicatului britanic NASUWT din domeniul educaţiei, care vine după ce serialul „Adolescence” a împins în lumina reflectoarelor

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim sâmbătă şi oferită tuturor delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române / Arhiepiscopul Tomisului va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre

News.ro acum 3 ore
Sfânta Lumină este adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, sâmbătă seară şi este oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeropor

#ConstanțaEsteBine 19 aprilie 2025. Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor

Ziua Constanta acum 3 ore
19 aprilie 2025 Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor. Știți ce este foarte mare astăzi? Nivelul de radiații. Oboseala și starea de slăbiciune a corpului fizic. Confuzia mentală și dificultățile de concentrare și atenție. Dacă există, durerea de cap.

Nicuşor Dan: Mi-aş fi dorit ca Elena Lasconi să facă un pas în spate / El a precizat că nu are nimic de-a face cu scandalul din USR şi crede că acesta i-a afectat campania

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a afirmat că şi-ar fi dorit ca Elena Lasconi, candidatul USR în cursa pentru Palatul Cotroceni, să facă un pas în spate, dar în schimb partidul i-a retras sprijinul pol

Incendiu în Arad, într-un adăpost de animale. Au ars 20 de vaci şi 27 de oi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ISU Arad, incendiul a fost semnalat sâmbătă dimineaţa în jurul orei 3.00. La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. La locul evenimentului au intervenit şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Bocsig.

Curtea Supremă a SUA opreşte deportările imigranţilor venezueleni în temeiul unei legi pe timp de război

HotNews acum 3 ore
Curtea Supremă a SUA a interzis temporar, sâmbătă dimineaţă, administraţiei Trump să-i deporteze pe venezuelenii aflaţi în custodia serviciilor de imigrare, după ce avocaţii lor au declarat că aceştia sunt expuși unui risc iminent de expulzare fără

Italiana, arma secretă a Giorgiei Meloni în discuţiile sale cu Trump şi Vance

News.ro acum o ora
Limba italiană s-a dovedit a fi o armă secretă pentru prim-ministrul Giorgia Meloni, care a lansat o ofensivă de şarm faţă de preşedintele american Donald Trump şi adjunctul său JD Vance în cadrul unor întâlniri transatlantice consecutive, relatează

Vicepreşedintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului / O întrevedere cu Papa Francisc nu este programată oficial, din cauza stării sale de sănătate

G4Media acum o ora
Vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescenţă d

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/16°
lun.

12°/16°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/21°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°