Libertatea a descoperit, in localitatea Murfatlar (judeţul Constanţa), patul in care se odihnea in copilărie Traian Băsescu (58 de ani), recent reales preşedinte al Romaniei, atunci când venea în casa bunicilor din partea mamei. Deşi n-a mai trecut de 10 ani prin zonă, Băsescu a rămas în continuare principalul reper al satului.
Piesa de mobilier se găseşte într-o locuinţă umilă din localitatea constănţeană Murfatlar, acolo unde personajul care este considerat astăzi cel mai abil politician din România a fost lăsat în grija părinţilor mamei sale.
Fura piersici şi juca fotbal
“Noi am cumpărat casa în 1970, de la bunicul preşedintelui, care suferea de prostată şi a trebuit să se mute la Constanţa pentru a fi ţinut sub observaţie. Construcţia a rămas la fel ca atunci, cu excepţia unui şopron şi a unui hol pe care le-am ridicat noi, iar patul este, din ce am înţeles de la bunicul lui Traian, cel în care dormea actualul preşedinte când era mic”, ne-a dezvăluit Catinca Nova (61 de ani), cea care locuieşte acum în casa bunicilor lui Băsescu.
Tot actuala proprietară a casei îşi aminteşte amănunte din copilăria primului om din stat. “Pe maică- sa o chema Elena, dar noi îi ziceam Jenica. Era o femeie frumoasă, care s-a căsătorit cu un ofiţer din unitatea de tancuri de aici, din Basarabi (n.r. - acum Murfatlar, judeţul Constanţa). Stăteau într-unul din blocurile unde erau cazate familiile militarilor din localitate, iar când Traian nu trecea pe acasă sau nu se ducea la şcoală, venea mereu aici. Era un copil năzdrăvan, ca orice puşti. Țin minte că se ducea în livada din apropierea casei, fura piersici şi juca fotbal cu băieţii din vecini”, ne-a declarat bătrâna.
Ținut la respect de tatăl său Florin
Şova îşi aminteşte că tatăl preşedintelui, Dumitru, militar de meserie, a fost cel care i-a marcat copilăria şi tinereţea lui Băses