Aflat în turneul "Concert of Hope/Remembering Michael Jackson", Harlem Gospel Choir vine la Bucureşti pentru un spectacol înălţător în preajma Sărbătorilor de iarnă. Concertul face parte din seria evenimentelor World Music Masters şi are loc mâine seară la Sala Palatului, unde "Îngerii din Harlem" pregătesc numeroase surprize.
Renumit pentru numeroase proiecte caritabile în sprijinul copiilor bolnavi sau fără adăpost, Harlem Gospel Choir continuă misiunea şi la Bucureşti, unde se va întâlni cu membri ai Clubului "Temerarii" din asociaţia The Little People, proiect ce sprijină copiii şi adolescenţii trataţi de cancer.
După câteva zeci de minute de muzică gospel dedicate publicului din România, membrii corului din New York vor aduce buna dispoziţie şi în culise, unde vor aduce un zâmbet pe chipul copiilor afectaţi de cancer, în cadrul unei întâlniri speciale, imediat după concert. Astfel, componenţii celui mai cunoscut cor gospel din lume se alătură unei liste impresionante de personalităţi care au ales să se implice în activităţile Clubului micuţilor "temerari".
FRANK LAMPARD ŞI BEYONCE
Lista include nume precum Frank Lampard de la Chelsea, Michael Ballack, căpitanul naţionalei Germaniei, cubanezii din Pasion de Buena Vista sau celebra Beyonce. Concertele Harlem Gospel Choir sunt în mare parte dedicate strângerii de fonduri pentru persoanele nevoiaşe, devenind evenimente-reper pentru artiştii din întreaga industrie muzicală. Printre cele mai cunoscute se numără spectacolele susţinute pentru copiii cu cancer terminal ai asociaţiei "Hole in The Wall Gang", înfiinţată de Paul Newman, concertul dedicat victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001 sau spectacolul organizat pentru familile soldaţilor aflaţi în Irak şi Afganistan.
OMAGIU LUI MICHAEL JACKSON
Harlem Gospel Choir a inclus în repertoriu şi trei piese celebre ale lu