Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ucis cu pietre pentru adulter

Publicat in Adevarul, duminică 20 decembrie 2009 ·

Rebelii Hizbul Islam, care controlează o zonă importantă a Somaliei, organizează execuţii publice sângeroase pentru cei care încalcă poruncile Coranului. Scene barbare cu execuţii şi amputări sunt tot mai frecvente în statul african terorizat de gherilele militare.

Deşi prin duritatea ei incredibilă pare desprinsă din tehnicile de tortură ale Evului Mediu, imaginea alăturată este cât se poate de actuală şi a fost dată publicităţii săptămâna trecută de un grup de militanţi islamişti.

Rebelii Hizbul Islam, care controlează o importantă zonă din Somalia, i-au forţat pe săteni să privească în timp ce ei îl lapidau pe un bărbat acuzat de adulter.

Mohamed Abukar Ibrahim, în vârstă de 48 de ani, a fost îngropat de viu până la piept şi lovit cu pietre până şi-a dat duhul în faţa consătenilor, scrie „The Daily Mail". Membrii grupului Hizbul Islam au mai împuşcat şi un alt localnic acuzat de omor.

Execuţiile au avut loc în Afgoye, la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de capitala Somaliei, Mogadishu.

Execuţie cu public

Luptătorii Hizbul Islam au adus cu forţa sute de localnici într-un câmp deschis din apropierea satului, unde un „judecător" a anunţat că bărbaţii şi-au mărturist faptele: omucidere şi adulter.

În plus, o femeie care a recunoscut că trăia în concubinaj a fost condamnată la o pedeapsă extrem de crudă: aplicarea a 100 de lovituri de bici. Ea nu a fost lichidată doar pentru că a declarat că nu a fost căsătorită vreodată.

În timpul pronunţării sentinţei, câţiva dintre membrii grupului rebel au cerut amânarea execuţiilor. Drept urmare, militanţii s-au împărţit în două tabere şi au început să se împuşte între ei, trei rebeli fiind ucişi şi alţi cinci răniţi în urma acestui incident. Grupul care se opunea executării imediate a celor condamnaţi a fost copleşit, iar sentinţele au fost puse în practică imediat.

Este pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum 36 minute
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 12 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum 53 minute
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 12 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

Două minivacanțe pentru români la finalul acestui an. Calendarul zilelor libere din 2025

Ziare.com acum 30 minute
Crăciunul și Anul Nou vor pica în acest an în mijlocul săptămânii, iar autoritățile guvernamentale ar putea decide să acorde câteva zile libere suplimentare pentru a crea o legătură cu weekendurile. Cum prima zi de Crăciun este miercuri, iar a doua

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

15°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°