Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Sârbii pot intra în România fără vize

Publicat in Adevarul, duminică 20 decembrie 2009 ·

Reprezentanţii Uniunii Europene au ridicat vizele pentru sârbi, macedoneni şi muntenegreni şi au redus măsurile de siguranţă la graniţe.

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă ca traficul prin Vama Porţile de Fier I să crească în perioada următoare, ca urmare a ridicării obligaţiei cetăţenilor sârbi de a avea viză pentru a intra în România. Începând din 19 decembrie, cetăţenii din Macedonia, Muntenegru şi Serbia au fost exoneraţi de obligaţia de a obţine viză pentru a intra în România, precum şi pe teritoriul UE. Călătorii străini vor putea sta pe teritoriul Uniunii câte 90 de zile la o perioadă de şase luni. Singura condiţie este ca toţi să fie posesori de paşapoarte biometrice. Cetăţenii provinciei Kosovo au în continuare nevoie de viză. „Această măsură implică un control atent şi riguros al documentelor de călătorie eliberate de statele Serbia, Macedonia şi Muntenegru. Totodată, vom acorda o mai mare atenţie şi la controlul de frontieră“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, comisarul şef Valeriu Pera.

Motiv de bucurie

Sârbii care doreau să vină în România trebuiau să facă mai întâi un drum la Ambasada României de la Belgrad pentru a obţine viza. Viză care presupunea drumuri, zile pierdute pe la poarta ambasadei şi o mică gaură financiară, de vreo 75 de euro.

În oraşele aflate de-a lungul Dunării, mulţi localnici sârbi sunt căsătoriţi cu cetăţeni români, astfel că măsura este binevenită pentru că acum pot să-şi viziteze „cuscrii“ ori de câte ori doresc.

Sârbii îşi fac piaţa la Severin

În plus, sârbii obişnuiesc să vină la cumpărături la Drobeta Turnu Severin pentru că o parte din produsele româneşti sunt mai ieftine în comparaţie cu cele din magazinele sârbeşti.

De altfel, chiar şi în perioada regimului comunist existau acele permise de mic tra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Reacția lui Mircea Rednic, după UTA - Craiova: „Nu meritam”

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
, scor 1-2, în etapa #17 din Superliga. Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, a analizat partida pierdută pe teren propriu în fața elevilor lui Costel Gâlcă.

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

VIDEO David Popovici, mesaj clar despre turul doi al alegerilor prezidențiale: „Am un îndemn pentru toată lumea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la 200 de metri liber, a vorbit despre . Acesta a avut un îndemn pentru turul doi, acolo unde pe buletinele de vot vor apărea Elena Lasconi și Călin Georgescu. - Ion Țiriac

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Le Monde: Marea Britanie și Franța iau în calcul o acțiune militară comună în Ucraina

Ziua News acum 2 ore
Țările europene au reluat discuțiile cu privire la posibila desfășurare de trupe sau luptători de la companii militare private în Ucraina, relatează ziarul francez Le Monde. Potrivit surselor, acest lucru este determinat de faptul că Washingtonul ar

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-4°
lun.

-2°/6°
mar.

-4°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°