Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei doi tineri daţi dispăruţi urmau să îşi petreacă sărbătorile la Centrul Meteo Ţarcu

Publicat in Adevarul, duminică 20 decembrie 2009 ·

Familia lui Ionuţ este distrusă de când a aflat vestea şi speră ca salvamontiştii să îi găsească cât mai repede. Tatăl meteorologului şi-a sfătuit nora, de 20 de ani să rămână acasă, însă aceasta a insistat să ajungă la soţul ei.

Meteorologul Ioan Gruia a coborât la cabana Cuntu ca să o ia pe soţia sa. Cei doi urmau să-şi petreacă Sărbătorile de Iarnă la Staţia Meteo din Munţii Ţarcului întrucât Ionuţ, cum îi spun vecinii, ar urma să fie de serviciu pe perioada Crăciunului. Tânărul, de 33 de ani, este singur la părinţi, iar soţia lui s-a mutat în Borlova în urmă cu doi ani. „Familia meteorologului dispărut este formată din oameni gospodari şi este una de frunte din Borlova“, spune Afilon Ursulescu, secretarul comunei Turnu Ruieni, care este vecin cu familia Gruia. Apropiaţii tânărului spun că era un băiat liniştit. „Nu era un aventurier. Iubea muntele încă din copilărie. Avea note medii la şcoală, pentru că prefera să îşi petreacă timpul în natură”, spune Adrian Musteţ, un fost coleg de clasă cu Ionuţ.

Familia este fără glas

„Am încercat să o avertizez pe Adriana, soţia lui să nu urce pe munte, că e rea vremea, dar ea a vrut neapărat să îşi petreacă sărbătorile alături de soţul ei. S-au căsătorit acum un an. Este rău că Ionuţ nu era nici măcar fumător, să zici că ar fi putut aprinde vreun foc să se încălzească pe acolo”, spune răvăşit Ianoş Gruia, tatăl lui Ionuţ. Părinţii băiatului nu îşi pierd speranţa şi sunt încrezători în faptul că salvamontiştii îi vor găsi pe cei doi soţi.

CITEŞTE DRAMA SOŢILOR DISPĂRUŢI PE ŢARCU ŞI DETALII DESPRE CĂUTĂRI

Duminică, 20 dec 2009:

Un meteorolog şi soţia s-au rătăcit în Munţii Ţarcului

Meteorologi rătăciţi pe munte

Cei doi tineri daţi dispăruţi urmau să îşi petreacă sărbătorile la Centrul Meteo Ţarcu

Luni, 21 decembrie 2009:

Căutările celor doi tineri dis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum 20 minute
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 54 minute
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda: „Ceea ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător şi nu îndeplineşte standardele democratice europene”

News.ro acum o ora
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat şi a cărui ţară organizează alegeri prezidenţiale tot în luna mai, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 20 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

„Sistemul nu este obișnuit cu eroi“ Diana Șoșoacă și-a depus candidatura la prezidențiale. A venit cu mănuși de box (VIDEO)

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi depune azi, 13 martie, dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Aceasta a venit pe mâini cu mănuși de box. Vă iubesc pe toți. Vă salut și pe cei de la balcoane, de la

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 2 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei / Prima tranşă, luna viitoare

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. ”Aşa cum am promis, am finalizat legisla

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

INS: Rata anuală a inflaţiei în luna februarie a crescut la 5%, comparativ cu luna februarie 2024

News.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 5%, în creştere de la 4,95% în ianuarie, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2025 comparativ

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°