Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La mezat

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 20 decembrie 2009 ·

Rapid vrea să-şi vîndă măcar un jucător ca să facă rost de bani pentru retur

Vişiniii apelează la planul de urgenţă: au calculat că banii luaţi pe un jucător le-ar ajunge să termine campionatul. Impresarii care îi reprezintă pe fotbaliştii din Grant au fost anunţaţi că trebuie să identifice variante de transfer.

Vizaţi sînt în special Juliano Spadacio, Costin Lazăr şi Ovidiu Herea, adică jucătorii pe care conducerea îi consideră ca avînd imaginea cea mai bună pe piaţă. Copos a recunoscut în Gazetă zilele trecute: "Bugetul necesar clubului e de 300.000 de euro lunar şi de la 1 ianuarie îmi va fi foarte greu să-l mai asigur din buzunarul meu!". Cu totul, Rapid ar avea nevoie de două milioane de euro pentru partea a doua a sezonului.

500.000 de euro a încasat Rapid din transferuri în 2009. Singurul pe care s-au luat bani a fost Boya, dat la Grenoble

FLASH

Emoţii şi cu licenţa

Giuleştenii reiau serialul "Licenţa", pe care l-au jucat şi în primăvară. Clubul are iar emoţii înainte să obţină permisul pentru a evolua şi în campionatul următor în Liga I, principalele impedimente fiind constituie de datoriile acumulate şi de starea precară a stadionului.

Cesinha vrea în Portugalia

Rapid nu-i mai dă lui Cesinha nici 200.000 de euro pe an, cît cîştigă brazilianul acum, aşa că atacantul va părăsi clubul cel mai tîrziu la vară, cînd îi expiră contractul. Cesar speră însă în rezolvarea situaţiei sale încă de acum şi vizează un transfer în Portugalia, unde se află soţia şi fiica sa. Brazilianul are o casă la Braga, iar pentru echipa locală a jucat înainte să ajungă în România.

Noutăţi din Giuleşti:

» Lutz Stache susţine că e dispus să mai aibă încă o discuţie cu George Copos despre cumpărarea Rapidului. Cei doi s-au certat la începutul săptămînii.

» Hizo crede că giuleş

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 12 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 10 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 8 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Djokovici spune că a fost „otrăvit” în perioada în care a fost reţinut la Melbourne, în 2022: "Aveam un nivel foarte ridicat de plumb şi mercur"

News.ro acum 9 ore
Sârbul Novak Djokovici a declarat, într-un interviu publicat joi în GQ, că a fost "otrăvit" cu mâncarea pe care a ingerat-o în timp ce era reţinut la Melbourne în 2022, relatează Reuters. Lui Djokovici i-a fost anulată viza înainte de turneu, în urm

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 12 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 12 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 9 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Doliu în lumea fotbalului românesc! A murit Marius Ciugarin

Cancan acum 8 ore
Este doliu în lumea fotbalului românesc. Un fost mare jucător, apreciat pentru stilul său și tehnica impecabilă, s-a stins din viață. Anunțul trist al decesului a fost făcut de Liga Profesionistă de Fotbal. Fanii și colegii sunt îndurerați și se pre

Vremea

București
acum

vin.

4°/13°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/5°
lun.

0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/4°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°