Ar fi oare exagerat sa credem ca traim virsta cea mai intensa a diplomatiei?
As spune ca nu, din mai multe motive. Niciodata in dinamica scenei internationale nu au fost angajati atitia actori: state, organizatii regionale sau mondiale, institutii de asistenta, lobby si caritate cu programe extinse la scara internationala, banci si companii colosale, agentii media dimensionate global si religii cu ambitii universale. In al doilea rind, procesele politice nationale nu au fost, probabil nicicind, atit de expuse: tirania nu mai e azi un fenomen discret, dupa cum nu se mai pot disimula coruptia, sau dimpotriva, virtutile unei vieti publice nationale. Asistenta globala - formata din telespectatori, cititori, ascultatori si navigatori virtuali - pretinde sa fie la curent cu cele mai obscure fapte ale actualitatii planetare. Decizia politico-diplomatica se ia azi, prin urmare, in public sau, in orice caz, cu gindul la reactia publicului. In al treilea rind, niciodata agenda globala nu a fost mai abundenta: nonproliferarea nucleara, guvernarea pietelor financiare, dialogul civilizatiilor, problematica populatiei, interzicerea minelor antipersonal si a bombelor cu fragmentatie, combaterea discriminarii si contracararea schimbarilor climatice exprima toate, fara sa epuizeze, materia profesionala a diplomatilor contemporani.
E prin urmare natural sa prolifereze vocile care denunta inadecvarea instrumentelor diplomatice traditionale si care sa reclame aparitia altora noi. In vizor, de mai multa vreme deja, sunt institutiile clasice ale actiunii multilaterale: de la ONU si agentiile sale, la institutiile financiare din sistemul Bretton Woods (Banca Mondiala, Fondul Monetar International). In aceeasi logica se incadreaza initiativele regionale de integrare economica sau militara. Uniunea Europeana, Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva, Liga Statel