După ce în ultimii ani am trăit veri din ce în ce mai fierbinţi, iată că oamenii de ştiinţă avertizează că, de fapt, va veni în curând o nouă eră de gheaţă, ce va face ca Pământul să semene cu un bulgăre de nea.
În ultimele două milioane de ani, Terra a trecut prin aproximativ 20 de glaciaţiuni, care au durat în total 1.800.000 de ani, acoperind 90% din această perioadă. Oamenii de ştiinţă avertizează că ne apropiem de o nouă eră glaciară ce ar putea debuta, în cel mai rău caz, peste 100 de ani şi, în cele mai optimiste predicţii, peste un milion de ani. La fiecare 150.000 de ani există câte o perioadă caldă, iar în restul timpului, planeta se află în eră glaciară, susţin oamenii de ştiinţă.
Ne aşteaptă o nouă eră glaciară
Conform cercetărilor, planeta va deveni un adevărat congelator şi nici o făptură mai mare de un centimetru nu va supravieţui. Temperatura globală va fi de -50˚C la Ecuator, exact ca în ultima eră glaciară din urmă cu 150.000 de ani. Indiferent dacă planeta noastră va arăta în viitor ca un bulgăre de zăpadă gigant, un lucru e sigur, conform ciclurilor evoluţioniste naturale: toate drumurile duc înapoi la gheaţă.
“Dacă viitorul planetei seamănă cu trecutul său, veţi avea nevoie de un palton gros”, spun oamenii de ştiinţă. Calotele glaciare vor acoperi mare parte din America de Nord şi nordul Europei în acelaşi timp.