* deşi acum există mai multe partide pe scena politică, sistemul pe care politica şi administraţia funcţionează a rămas, practic, acelaşi * şefii de partid ocupă, în general, şi funcţiile cele mai importante din administraţia locală şi centrală, iar dacă nu faci parte din partidul aflat la guvernare sau nu eşti simpatizant al acestuia, nu prea ai şanse să obţii vreun post de director * ce crede populaţia că au învăţat politicienii în 20 de ani? "Să facă «nimic» şi să consume" * cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" îţi oferă astăzi un supliment special dedicat schimbărilor prin care a trecut Brăila în ultimii 20 de ani
Politica şi administraţia, două dintre domeniile în care se poate spune fără teama de a greşi că nu prea s-au schimbat multe în ultimii 20 de ani. Sau, mai bine zis, ca să-l amintim pe Caragiale, s-a modificat dar nu s-a schimbat mai nimic.
Deşi acum, graţie democraţiei câştigate în '89, există mai multe partide pe piaţa politică, poate prea multe, şi în afară de faptul că acum oricine îşi poate da cu părerea fără teama de a vizita beciurile Securităţii în următoarele zile, sistemul pe care politica şi administraţia funcţionează a rămas, practic, acelaşi.
Astfel, şefii de partid ocupă, în general, şi funcţiile cele mai importante din administraţia locală şi centrală, iar ceilalţi, pe linie ierarhică, celelalte posturi. Dacă pe vremuri în mod sigur nu puteai ocupa un post de director dacă nu erai membru de partid, acum există şanse, dar foarte slabe, pentru că algoritmul care se aplică e acelaşi.
Chiar şi acum, dacă te răzvrăteşti împotriva şefului politic îţi pierzi privilegiile, însă avantajul e că nu vei suferi un accident subit în perioada următoare şi că vei fi primit cu arme şi bagaje la orice alt partid politic, de unde poţi să speri că vei ocupa o funcţie importantă pe undeva, în cazul în care acel par