Asadar, unde am ajuns dupa 20 de ani de... democratie sa-i spunem, de dragul Revolutiei care a avut loc in 1989?
Ca democratia s-a chinuit mult pana sa rasara in adevaratul sens al cuvantului, ca inca se mai lupta pentru drepturile sale, ca au existat momente in care clasa politica a acaparat puterea atat de mult, incat nicio alta institutie nu a mai functionat liber, sau ca numerosi nomenclaturisti au acaparat cele mai importante functii din stat fara nicio rusine, asta nu mai este un lucru pe care sa trebuiasca sa il demonstram.
Primii ani de dupa 1989 au fost cei mai nefericiti ani ai democratiei postrevolutionare. De altfel, Silviu Brucan ne avertizase pe toti, imediat dupa decembrie '89, ca vom avea nevoie de 20 de ani pentru a invata democratia. Marea provocare a acestui timp este daca am castigat pariul lui Brucan sau pana si scepticismul sau a pierdut in fata realitatilor romanesti.
Ultimele alegeri cred ca au demonstrat ca noi (cel putin noi, daca ei nu) am invatat exercitiul democratic destul de bine. Votul foarte strans dat celor doi candidati arata ca am renuntat la asteptarile mesianice legate de viitorul presedinte, ca ne-am vindecat, cel putin in parte, de iluziile ca un singur om poate sa ne mantuiasca.
Votul la limita exprimat pe 6 decembrie exprima cel mai bine asteptarile romanilor - "oricine ar fi, numai sa functioneze statul, institutiile sa isi faca treaba, iar noi sa mergem inainte totusi..."
In ciuda politicienilor, romanii au demonstrat ca stiu sa isi exprime mai democratic decat ei ideile si optiunile, alegand de-a lungul timpului cand schimbarea, cand optand pentru continuitate (ca acum) sau impartind aproape la fel voturile partidelor, punandu-le astfel pe ele sa isi exerseze mecanismele democratiei.
Insa sensul intrebarii "unde am ajuns dupa 20 de ani?" este mai larg
