Austriecii de la OMV negociaza cu statul roman o majorare de capital la Petrom care s-ar putea ridica la un miliard de euro, pentru programul de investitii.
Reprezentantii statului spun ca sunt interesati sa participe la majorarea de capital care ar putea avea loc la Petrom in scopul sprijinirii programului de investitii al celei mai mari companii romanesti.
Valoarea majorarii de capital este estimata la un miliard de euro, adica egala cu bugetul de investitii pe care austriecii de la OMV - actionarul majoritar al Petrom - l-a anuntat pentru producatorul de petrol si gaze roman in 2010, si ar fi cea mai mare operatiune de acest fel derulata pana in prezent in Romania. Petrom are un capital social de 1,34 mld. euro. Cea mai mare majorare de capital de pana acum s-a derulat in 2004, cand OMV a preluat Petrom, capitalul companiei fiind crescut atunci cu circa 930 mil. euro.
"Statul este dispus sa participe la aceasta majorare de capital. Valoarea acesteia este de circa un miliard de euro", au declarat surse din Ministerul Economiei, care detine o participatie de 20,64% din actionariatul Petrom. Ministerul ar trebui sa subscrie circa 200 mil. euro.
Si Fondul Proprietatea, care controleaza 20,11% din tilturile Petrom, spune ca va participa la aceasta majorare de capital, precizand insa ca deocamdata nu cunoaste valoarea pe care injectia de capital ar putea sa o aiba. Fondul Proprietatea, care dispune de lichiditati de peste 500 mil. euro, ar trebui sa subscrie tot in jur de 200 mil. euro.
"Pentru noi este important sa participam cu capital in companii strategice, asa cum este Petrom. Nu am purtat nicio discutie oficiala pana acum, dar suntem interesati", a spus Mircea Ursache, presedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea.
Principalii actionari minoritari - BERD, fondul american Artio Global, SIF Oltenia si sue