Mihaela Radulescu, omul de televiziune, vedeta, mama, retrasa la Monaco, vorbeste, in exclusivitate pentru uichendist.ro, in prima parte a interviului, despre cum nu-ti priesc vacantele cind esti vedeta. Despre padurile ei unde tureaza motorul enduro si afacerea ce-i place: afacerea cu o agentie de turism. Dar iata vorbele ei:
“Cind in tara ta esti un pic cam prea cunoscut, nu-ti priesc vacantele prin tara
Calatoria e cel mai intelept mod de a-ti cheltui banii. Si mai e si cel mai destept mod de a-ti petrece timpul, cred. Am amici despre care stiu sigur ca pentru asta aduna ban pe ban, pentru asta muncesc oricat, orice. Pana sa ma mut in alta tara, daca nu ieseam macar o data la doua luni, simteam ca ma sufoc, ca-mi pierd echilibrul – cand in tara ta esti un pic cam prea cunoscut, nu-ti priesc vacantele prin tara, oricat de frumoase ar fi locurile cu pricina – se gaseste mereu cineva prea curios, prea plin de camere de filmat sau de spatiu in memoria telefonului mobil si oricat ai vrea sa fii de popular si sa te autosugestionezi ca nu-i mare lucru sa faci zeci de poze pe zi si sa raspunzi la tot felul de curiozitati , te saturi si vrei sa fii un nimeni, un turist oarecare.
Am in tara asta paduri unde ma pot da cu motorul de enduro
Am, totusi ,in Romania, niste locuri unde merg cu mare placere – la Periprava, in Delta, unde mai nimeni n-are cablu, deci nu stie cine sunt si in niste paduri unde ma pot da cu motorul de enduro sau pot fi inca unul dintre cetatenii relaxati, care adora noroiul, natura, mancarea facuta la foc sau dormitul in rulota. Stiu ca nu se potriveste cu statutul nesuferit de diva, dar iesirile astea nu reprezinta un moft sau o exceptie, le-am facut de mult mai multe ori decat au fost in stare paparazzii sa descrie.
Probabil ca am nevoie de un contrapunct la ceea ce traiesc in restul timpului