Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tel Aviv – Simpozionul „RO20 ROMANIA 1989-2009”

Publicat in Ziua Constanta, luni 21 decembrie 2009 ·

Tel Aviv – Simpozionul „RO20: ROMÂNIA 1989-2009”

20 de ani de la căderea comunismului in România

În continuarea seriei de manifestări dedicate marcării a 20 de ani de la căderea comunismului de către misiunile diplomatice ale României, Ambasada de la Tel Aviv va organiza pe data de 22 decembrie 2009 la Universitatea „Tel Aviv”, simpozionul „Ro 20: România 1989-2009”.

La eveniment vor participa: prof. dr. Michael Shafir, Universitatea Babeş-Bolyai, dr. Rafael Vago, Universitatea Tel Aviv şi Shmaia Goshen, fost redactor – şef, la Radio Kol Israel, Ierusalim, reprezentanţi ai comunităţii româneşti, membri ai corpului diplomatic, jurnalişti.

Discuţiile vor viza transformările din societatea românească din ultimii 20 de ani şi aspecte privind colaborarea culturală dintre cele două ţări.

În cadrul manifestării va fi vernisată şi expoziţia de fotografie „RO20: România 1989 – 2009. Imagini în oglindă”, realizată cu sprijinul fotografului Florin Andreescu şi Agerpres. Cu acest prilej, va fi proiectat un film realizat de Televiziunea din Israel care surprinde evenimentele de la Bucureşti, din 21 – 23 decembrie 1989.

Informaţii suplimentare

Programul „RO 20: România 1989-2009” îşi propune ca, pe baza unor exemple concrete, să aducă în atenţie acele transformări de profunzime care s-au produs în aceşti 20 de ani, care au permis României să iasă din matricea totalitară şi să devină o societate deschisă, care respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale individului, un stat de drept, membru UE şi NATO.

Componentele principale ale programului RO 20: interviuri filmate şi conferinţe ale unor personalităţi din diverse domenii, despre evoluţiile din România acestor ani; expoziţii fotografice care surprind prin instantanee de viaţă cum a evoluat România de dinainte de 1989 şi până în 2009, fotografiile fiind oferite de fotogr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 4 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 5 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 6 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

România, în ceață. Sute de localităţi din mai multe judeţe, cod galben pe timpul nopții. Vizibilitatea, scăzută şi sub 50 de metri

Ziare.com acum 4 ore
Avertizări cod galben de ceaţă pentru localităţi din mai multe judeţe, până marţi, la ora 05.00, emis luni seară, 20 ianuarie, de meteorologi. Potrivit ANM, sunt vizate: Judeţul Maramureş: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Rona de Sus, Bocicoiu Mare,

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 6 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 9 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°