Ştirea cea mai difuzată pe glob în ultimele zile a fost atacul asupra premierului italian Silvio Berlusconi. Ieşit de la un miting electoral să-şi salute admiratorii în Piaţa Domului din Milano, Berlusconi a fost lovit cu o „copie“ în miniatură a Domului (făcută din marmură şi pusă pe un suport de metal), din acelea care se vînd la tarabele cu artizanale destinate să golească buzunarele turiştilor dornici de suveniruri.

Autorul atacului, Massimo Tartaglia, are probleme psihice: a fost internat de mai multe ori şi este controlat periodic de un psiholog. Premierul a fost internat şi are nevoie de peste 20 de zile pentru refacerea completă: are doi dinţi rupţi, o fractură la nas, contuzii destul de grave pe faţă şi a pierdut o jumătate de litru de sînge.

Dacă în lume a fost exploatat caracterul de senzaţie, în Italia întîmplarea a stîrnit o mare dezbatere. A fost pus în discuţie sistemul de protecţie al premierului. Ministrul de Interne a declarat că agenţii de pază „au reacţionat exemplar“, dar un fost agent din garda de corp a lui Ronald Reagan a spus, într-un interviu în La Stampa, că agenţii italieni au greşit: n-au asigurat un spaţiu liber în jurul premierului (astfel încît să ţină publicul la distanţă), n-au plasat maşina într-un loc protejat, cu un culoar de „ieşire“ şi n-au instalat porţi de control pentru obiecte metalice în Piaţa Domului. Dincolo de aceste chestiuni mai degrabă tehnice, dezbaterea a cuprins lumea politică italiană. Toţi liderii politici (inclusiv cei din opoziţie) i-au adresat lui Berlusconi, bineînţeles, mesaje de compasiune şi solidaritate, toţi au respins ferm recurgerea la mijloace violente. Dar purtătorul de cuvînt al Guvernului a declarat că atacul este o consecinţă a climatului politic tensionat. Iar preşedintele Senatului, Renato Schifani, a spus că „Berlusconi poate guverna bine sau rău, dar nu trebuie demonizat