Considerat cel mai bun sportiv gălăţean din toate timpurile, Nicu Vlad se descurcă de minune şi ca manager. Este preşedintele Federaţiei Române de Haltere şi vicepreşedinte al forului mondial.
De voinicul din Piscu au auzit chiar şi puştii cu ceva înclinaţii spre lumea sportului şi cu părinţi cuprinşi de microb, au crescut cu povestea lui „Nicu cel voinic şi haltera de aur" în locul clasicului Prâslea.
A concurat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, de la trei dintre ele întorcându-se cu medalii: bronz în 1996, argint în 1988 şi aurul din 1984. Imposibil de uitat imaginea lui Nicu Vlad de la Los Angeles, ridicând bara încărcată cu aurul olimpic.
„Toată lumea are imaginea de atunci, când m-am dezechilibrat cu haltera deasupra capului, iar americanii au speculat foarte bine momentul. Mulţi îmi descriu cum au încă imaginea vie în minte", mărturiseşte Nicu Vlad.
În 1992, la Olimpiada de la Barcelona, a ratat medalia datorită altora. O greşeală a oficialităţilor care nu i-au permis să concureze la 99 kilograme, unde puteam să iasă pentru a doua oară campion olimpic. L-au înscris la categoria 108 kilograme şi a ocupat doar locul 4.
La 15 ani avea doar 48 de kilograme
La haltere a ajuns printr-o selecţie care s-a făcut la şcoala din localitatea natală, comuna gălăţeană Piscu.
„Fraţii Pavel şi Gheorghe Gospodinov sunt antrenorii care făceau la vremea aceea selecţii la şcoli şi aşa am ajuns să mă apuc de sport. Avem aproape 15 ani, era destul de târziu pentru performanţă în haltere. Îmi amintesc că eram în ultimul trimestru din clasa a 8-a. Aveam doar 48 de kilograme iar unele rude au spus că o să rămân mic de înălţime dacă merg la haltere. Tata a fost însă foarte hotărât, deşi nu practicase niciun sport. Nu numai că m-a lasat, dar el m-a încurajat cel mai mult în carieră", a rememorat Nicu Vla
