Salvamontiștii bihoreni recomandă practicanților de schi și snowboard să mai aștepte până la următoarea ninsoare, întrucât deocamdată pârtiile sunt improprii schiului și periculoase, existând risc de accidente și echipamentele se pot distruge ușor.
Stratul de zăpadă căzut în ultimele zile are o grosime medie de 20-30 cm. "Din păcate, zăpada căzută este de tip „pulver". Datorită temperaturilor extrem de scăzute, sub - 10o C, această zăpadă este încă lipsită de coeziune, fapt care o face improprie schiului și chiar periculoasă, întrucât schiorii și snowboarderii nu observă bolovanii, rădăcinile sau alte obstacole care se ascund sub zăpadă și se împiedică relativ ușor în acestea. Urmările unor astfel de căzături putând fi dintre cele mai grave. Mai mult chiar, pe suprafața de alunecare a schiurilor și plăcilor se produc zgârieturi adânci și ca urmare, echipamentul de schi poate fi compromis parțial sau total chiar în prima ieșire din sezon", spune Adrian Marin, reprezentantul Serviciului Județean Salvamont-Salvaspeo. Au simțit asta pe pielea lor cei care au încercat sâmbătă pârtia de la Vârtop, unde instalația de teleschi a fost pusă în uz sâmbătă și oprită câteva ore mai târziu, dupa ce pârtia s-a transformat într-un amestec de pământ și zăpadă. Din fericire, nu s-au înregistrat accidente.
"Recomandăm amatorilor de schi și snowboard să aștepte până în momentul în care va urma o nouă repriză de ninsoare, mai consistentă, cel puțin 30-50 centrimetri de zăpadă nouă", spune reprezentantul Salvamont. Aceeași recomandare se adresează și celor care practică aceste sporturi în afara pârtiilor de schi, respectiv pe traseele adiacente vârfurilor Poieni (Stâna de Vale) și Piatra Grăitoare (Vârtop), unde riscul de accident este mult mai ridicat, comparativ cu cel de pe pârtie.
Și amatorii de ture motorizate, cu snowmobilul, mai trebuie să aștepte ninsorile mult m