Ma uit in jurul meu si ma intreb cine mai crede zilele noastre in Mos Craciun? Judecand dupa fetele gri intalnite 90% din timp pe strazile ultra-aglomerate, ai zice ca aproape nimeni. Cu toate acestea, lumea e intr-o frenetica alergare dupa cadouri, umpland la refuz mall-urile de unde ies cu bratele pline, intr-un soi de protest festiv la adresa crizei.

Sosirea lui Mos Craciun e, inevitabil, la doar cateva zile distanta. Atmosfera de sarbatoare e alimentata de ghirlande si becuri colorate, de reclame ce-l storc de esenta pe bietul Mos pana la refuz, de mirosul de prajituri si vin fiert, de brazii ce-si dau ciclic viata pentru pentru bucuria copiilor si de speranta adultilor ca acestia vor fi satisfacuti de cadourile lansate tandru de Mos pe cos, direct in sufragerii.

Cateva zile de asteptare, deci, pentru cei multi, care, saracii, nici nu mai stiu daca mai cred sau nu in Mos.

Dintre acestia se remarca insa Emil, un copil ascultator, ce crede cu tarie in Mos si care, poate tocmai din aceasta cauza, nu iese din vorba parintelui sau adoptiv si spiritual, Traian. Fapt pentru care Craciunul a venit mai repede pentru micul Emil si a venit mai incarcat de cadouri decat se astepta. Adevarul e ca la un moment dat deja chiar si el se resemnase pe parcursul toamnei ploioase. Nu spera la nimic mai mult decat o bicicleta si, poate, un colegiu mic si neinsemnat, ca de catedra nu mai era sigur…

Asa ca, pe cand inca noi nici nu apucasem sa asezam vreun glob pe ramurile infrigurate ale bradului, nu mica i-a fost uimirea cand primi din sacul lui Mos Traian un joc strategic de societate si o bagheta, cica fermecata. Exact ca a lui Harry Potter, doar ceva mai scurta si cu un nod pe la jumatate. Jocul, o varianta net imbunatatita a lui “Sus-Jos” si a lui “Nu te supara frate”, semana mai degraba cu o extrapolare simplificata a lui “Civilisations”, chit ca, ar