A doua oară consecutiv cîştigător al Anchetei, antrenorul Dan Petrescu vorbeşte despre reuşite şi înfrîngeri, despre ambiţii şi prăpastia ce ne desparte de fotbalul mare
Are 42 de ani. A preluat Urziceniul în 2006. O echipă eşuată spre Polul Sud al Ligii I. A adus jucători etichetaţi ca expiraţi. Împreună cu ei a găsit aur în pămîntul tare ca piatra din inima Bărăganului: titlul de campion în Liga I în 2009, 8 puncte în grupele Ligii Campionilor, victorii la Glasgow Rangers, 4-1, şi cu FC Sevilla, 1-0. În primăvara Europa League sorţii i-au scos în cale încă un gigant: Liverpool. Este Dan Petrescu, singurul fotbalist al Generaţiei de aur care a reuşit să cîştige campionatul ca antrenor.
- Dane, te aşteptai să cîştigi iar în Ancheta GSP?
- Eu vreau şi mă aştept tot timpul să fiu primul, dar e greu. Ca jucător e mai simplu, depinzi mai mult de tine, dar ca antrenor eşti la mîna fotbaliştilor, a rezultatelor, a arbitrilor.
- Ca jucător n-ai reuşit să fii primul niciodată în Anchetă.
- (Zîmbeşte) Nu aveam loc de Gică Hagi şi de Gică Popescu, cei mai buni prieteni ai mei. Dar fără ei nu aveam atîtea performanţe ca jucător.
"Nu cred că pot să mă potolesc"
- Crezi că dacă votau şi arbitrii erai tot pe primul loc?
- (Rîde). În nici un caz. Poate pe ultimul. Cred că nici nu aveam loc pe listă.
- Cînd te faci băiat cuminte, Dane?
- În legătură cu arbitrii? Nu ştiu. Poate cînd voi antrena Realul sau Chelsea, cînd echipa mea va fi respectată. Aici am antrenat Sportul şi Urziceni, două formaţii nu prea iubite de arbitri. Ştiu că antrenorii mă înţeleg. E greu să munceşti o săptămînă şi să pierzi pe greşelile lor. În Polonia ajungeam şi la mijlocul terenului, dar nu mă eliminau.
- Aici esti campion.
- În turul ăsta am două "tribune" în campionat. Ce, în Liga Campionilor
