Comitetul Executiv al FRF a decis, luni, în ultima şedinţă din 2009, ca toate cluburile să poate diminua salariile fotbaliştilor cu până la 50 la sută în următorul an, din cauza problemelor economice cu care se confruntă în această perioadă.
Cluburile din primul eşalon au propus, prin vocea preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, ca să fie introdus un astfel de paragraf în regulamentul FRF, deoarece nu mai pot achita salariile. Astfel, membrii CEx au decis ca toate formaţiile să poată reduce salariile fotbaliştilor cu până la 50% în perioada 21 decembrie 2009-21 decembrie 2010.
"La propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal, membrii Comitetului Executiv al FRF au fost de acord să asocieze criza economică, ce se manifestă la nivel naţional şi mondial, cu situaţia de forţă majoră. În atare condiţii, s-a decis ca toate cluburile din România, indiferent de nivelul la care activează, să aibă posibilitatea de a reduce unilateral drepturile financiare cuvenite jucătorilor cu cel mult 50 la sută, pentru o perioadă maximă de un an, 21 decembrie 2009 - 21 decembrie 2010", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal.
Majoritatea cluburilor din primele două eşaloane se confruntă cu mari probleme financiare în această perioadă, având restanţe către jucători în ultimele două sau chiar trei luni.