Vânzările în centrele comerciale s-au dublat faţă de media lunilor normale
"Mall-işti" ţin magazinele deschise până la miezul nopţii
Promoţiile şi reducerile de până la 50% practicate de magazinele din centrele comerciale în perioada Sărbătorilor de iarnă le aduc acestora vânzări aproape duble faţă de lunile normale din an, au declarat reprezentanţii mai multor mall-uri din Bucureşti, citaţi de NewsIn. Astfel, majoritatea centrelor comerciale din Bucureşti au program prelungit în perioada Sărbătorilor de iarnă, iar magazinele practică o serie de campanii promoţionale şi de reduceri. Centrul comercial Băneasa Shopping City va funcţiona după un program special în şase zile din luna decembrie. Astfel, pe 18 decembrie, centrul comercial a fost deschis publicului până la ora 2.00, iar în intervalul orar 18.00 - 2.00 a avut loc Night Shopping Party. De asemenea, în perioada 19-23 decembrie, magazinele vor avea promoţii, iar centrul comercial va fi deschis până la ora 24.00. "Peste 200 de magazine din cadrul centrului comercial vor avea promoţii speciale în seara de 18 decembrie (n.r. - vineri), de la îmbrăcăminte, accesorii, lenjerie şi încălţăminte, la decoraţiuni interioare, echipamente şi îmbrăcăminte sportivă. De asemenea, vor fi reduceri şi la produsele cosmetice şi parfumuri, precum şi la bijuterii", a declarat directorul de vânzări şi de marketing al Băneasa Developments, Loredana Croicia, citată de NewsIn.
Jucăriile, decoraţiunile sau cosmeticele, printre cele mai căutate
Potrivit Croicia, magazinele din Băneasa Shopping City şi Feeria au discounturi de până la 50% la produsele din colecţia toamnă/iarnă, care duc aproape la dublarea vânzărilor, comparativ cu o perioadă normală din an.
"Perioada Sărbătorilor este caracterizată de un apetit crescut pentru cumpărături. Astfel, în această perioadă, în funcţie şi de