Impresionant! Acesta este cuvântul care poate defini cel mai cuprinzător spectacolul lui Tudor Gheorghe de la Sala Palatului.

Şi sala, şi scena au fost arhipline. 108 muzicieni, în faţa a peste 4.000 de spectatori. Început zguduitor, apocaliptic - sau final apocaliptic - o "confuzie" bine regizată, din care nu se înţelegea prea bine la ce se face referire: la decembrie 1989 sau la decembrie 2009. Apoi, pe scenă a apărut o fetiţă care a început să cânte, suav, pătrunzător şi paradoxal: "Vine, vine, primăvara,/ Se aşterne-n toată ţara"...

Pe ecranele din spatele orchestrei, ningea... A urmat spectacolul propriu-zis: un rechizitoriu nemilos în care au fost chemaţi în boxă toţi membrii noului CPEx, adică cei care au condus România de la Revoluţie încoace. Nimic n-a scăpat nesancţionat, nejudecat sau nesemnalat. Iar ca punere în scenă, au fost abordate toate formele de exprimare dramatică şi muzicală: de la recviem la imn, de la rugăciune la satiră, de la monolog scenic şi interpretare muzicală solo (voce şi chitară), la simfonie cu cor şi rock simfonic.

Spectacolul DEGEABA a fost procesul Tranziţiei, făcut atât de morţii, cât şi de viii Revoluţiei - câţi au mai rămas: "Pune, tată, steag la poartă/ Şi iartă-mă,/ Iartă-mă/ Că am murit!/ Ştiu că mama mai aşteaptă/ Şi mai ştiu/ Că-ntr-un ceas/ A albit./ Ce lumină lină/ Ne-ndulceşte moartea/ Celor ce-am căzut în Bucureşti!/ Părul maicii mele/ Luminând şi partea/ Nevăzutelor cărări cereşti". Şi, în acelaşi registru: "Primeşte-i, Doamne,-n casa ta/ Pe cei ce vin din Timişoara,/ Ei sunt ofranda cea mai grea/ Pe care ţi-o trimite ţara!".

"INVENTARUL MORŢILOR"

După pioasa reculegere în faţa martirilor, Tudor Gheorghe a virat înspre sarcasmul cel mai nemilos. A început cu "inventarul" puloverelor: "Mircea Dinescu îmbrăcat în pulover. Gelu Voican Voiculescu îmbrăcat în pulover