A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic local, va integra operatiunile firmelor Arishop din Bulgaria si diviziile Ozone din Polonia, Ungaria, Slovacia si Cehia, in urma unei tranzactii de 23,15 mil. euro.
Fondatorii A&D Pharma, oamenii de afaceri Ludovic Robert, Walid Abboud si Roger Akoury, care pastreaza controlul grupului, sunt si actionarii companiilor proaspat achizitionate. Ei finalizeaza in acest fel exit-ul din Ozone Laboratories, dupa ce in vara au vandut activitatea din Romania catre producatorul LaborMed, detinut de fondul de investitii Advent International.
In urma tranzactiei, A&D Pharma isi extinde activitatea pe cinci piete regionale, care vor genera circa 12% din cifra de afaceri. Astfel, in primele noua luni ale anului grupul a avut un business de 364,6 mil. euro, iar media trimestriala este de 121 mil. euro. Potrivit calculelor ZF, daca afacerile A&D Pharma ajung la 490 mil. euro la finalul acestui an, companiile recent achizitionate vor genera aproximativ 60 mil. euro.
Grupul plateste cel mai scump intrarea pe piata bulgara, preluarea Arishop fiind estimata la circa 12,75 mil. euro. Achizitia unei divizii Ozone din Polonia costa 6 mil. euro, iar 0,4 mil. euro vor plati actionarii pe companiile Ozone din Ungaria, Slovacia si Republica Ceha, dar si pentru o alta divizie din Polonia.
In comunicatul grupului se precizeaza ca diferenta de 4 mil. euro "este conditionata de achizitionarea de catre A&D Pharma a unei companii active pe una din pietele vizate" fara a se furniza si alte detalii. Reprezentantii A&D Pharma nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei pentru informatii suplimentare.
Tranzactia urmeaza sa fie aprobata de consortiul de cinci banci, BCR, BRD, Citibank, RBS Bank Romania si UniCredit Bank Austria care a finantat grupul cu 100 mil. euro anul acesta. In functie de aceasta aprobare, tranzactia s-a