O să vă spun ce îmi amintesc. Nu garantez că totul a fost exact aşa, pentru că memoria unui copil înregistrează altfel evenimentele decât cea a unui adult. Dar eu asta îmi amintesc şi asta a însemnat pentru mine Revoluţia, la momentul acela. Am ieşit din casă cu mama, în jurul prânzului, să mergem la bunica mea, care locuia la doua staţii depărtare. Drumul Taberei era însă complet schimbat, cum nu-l mai văzusem niciodată şi cum nu aveam să-l mai văd niciodată de atunci încolo. Şoferii claxonau, oamenii făceau cu mâna la ferestre, strigau, făceau semnul victoriei, scoseseră radiourile pe geam, să asculte toată lumea ce se întâmplă…Am auzit strigându-se “Dictatorul a fugit!”. Apucasem să auzim la televizor cu o zi înainte fluierăturile de la manifestaţia organizată de Ceauşescu, iar mama auzise despre împuşcăturile de la Inter, dar nu s-ar fi aşteptat nimeni ca Ceauşescu să fugă atât de repede. Eu cel puţin, la vremea aceea, nu ştiam nimic despre Timişoara. Nu mi se povesteau transmisiunile de la Europa Liberă.

I-am spus mamei mele, în lift, în blocul bunicei “mami, îţi dai seama, trăim momente istorice!” (- asta e o frază pe care mama şi-o aduce aminte la fiecare comemorare a Revoluţiei). La bunica, unde ne-am lămurit în sfârşit că Ceauşescu fugise de-adevăratelea, a venit şi o prietenă a mamei, cu fata ei, de o vârstă cu mine. Şi mama, şi prietena ei erau copleşite de emoţie şi de fericire şi voiau să mergem toţi în Piaţă, să participăm la manifestaţie. S-ar putea ca bunica mea, o femeie care văzuse şi trăise multe, inclusiv urmărirea Securităţii, să ne fi salvat viaţa atunci când le-a pus la punct pe cele două tinere femei: “Unde să vă duceţi cu copiii după voi? Dumnezeu ştie ce se mai poate întâmpla acum în piaţă! Dacă eraţi numai voi, treacă-meargă, dar ce faceţi cu copiii ăştia?” . Deşi nu credeau că se mai poate întâmpla ceva, că doar dictatorul f