Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gerul a umplut la maxim singurul adăpost de noapte din oraș

Publicat in Adevarul, luni 21 decembrie 2009 ·

Zeci de oameni ai străzii au înoptat la adăpost iar alți șapte la Unitatea de Primiri Urgențe. Cea mai scăzută temperatură la Satu Mare de minus 11 grade Celsius a fost înregistrată azi noapte. La adăpost oamenii primesc o cană cu ceai și pâine unsă.

Aproximativ 80 de persoane fără adăpost din municipiul Satu Mare au petrecut primele nopți de ger din acest an în adăpostul de noapte de pe strada Gladiolei dar și la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Deși capacitatea adăpostului este de 60 de locuri, 36 pentru bărbați și 24 pentru femei, în nopțile friguroase alte 20 de persoane au solicitat găzduire și mâncare. „Am suplimentat locurile în sala de socializare unde am întins saltele și pentru cei care s-au prezentat și au solicitat un loc în adăpost. Capacitatea adăpostului e mică, iar din păcate numărul celor care nu au un acoperiș deasupra capului este în creștere. Pe lângă cei din Satu Mare mai vin la adăpost și persoane din localitățile învecinate“, a declarat directorul adăpostului Daniel Săvianu.

Șapte persoane la UPU

Alte șapte persoane au înoptat sâmbătă și duminică la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean. „Până acum nu am avut cazuri de hipotermii însă, în week-end, patru oameni ai străzii au fost aduși la UPU iar de acolo la adăpostul de noapte“, a declarat Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al unității spitalicești. Într-o ședință a Consiliului Local desfășurată în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, Poliția Comunitară a primit dispoziție ca în cazul în care la Satu Mare se vor înregistra temperaturi scăzute, persoanele fără adăpost, căzute în stradă și bolnave, să fie ridicate și transportate la UPU iar de acolo la adăpostul de noapte. Prefectul Radu Giurcă a pus accent pe acest aspect la videoconferința de săptămâna trecută cu premierul Emil Boc. Adăpostul de noapte oferă oamenilor stră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kris Kristofferson, star al muzicii country, a murit la 88 de ani

Mediafax acum 15 minute
Un reprezentant al artistului a declarat că acesta a murit sâmbătă „în linişte” la domiciliul său din Hawaii, înconjurat de familie, scrie BBC. „Vă mulţumim că l-aţi iubit atâţia ani, iar când veţi vedea un curcubeu, să ştiţi că ne zâmbeşte tuturor”

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 11 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 6 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 8 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 10 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 8 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

La Liga: Atletico Madrid-Real Madrid 1-1. Meciul, întrerupt 20 de minute

Mediafax acum 15 minute
La scurt timp după ce Eder Militao a deschis scorul pentru Real în minutul 64, portarul oaspeţilor, Thibaut Courtois, s-a plâns oficialilor că fanii din spatele porţii sale aruncau cu obiecte pe teren. Un anunţ a fost făcut prin sistemul de sonoriza

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 12 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

11°/21°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/17°
joi

10°/19°
Timisoara
acum

lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

13°/19°