Au trecut doua decenii de la revolutia care a schimbat viata tuturor romanilor in mii de feluri, pe care nu le banuiam. Doua decenii de transformari in economie, pe parcursul carora cuvantul "reforma", in numele careia se experimentau diverse politici economice, s-a devalorizat pana la pierderea credibilitatii. In sfarsit, doua decenii de-a lungul carora am fost confruntati cu atatea crize care s-au succedat de la saptamana la saptamana, incat am ajuns sa uitam ce inseamna "normalitate". si totusi, privind inapoi din inaltimea pe care o da prezentul asupra trecutului, cred ca se pot identifica trei perioade distincte ale evolutiei economice, fiecare dintre ele marcata de o criza cu trasaturi specifice. Prima dintre acestea este criza de la inceputul anilor ’90, care a avut o tripla natura.
In primul rand, ea scotea la suprafata dezechilibre majore acumulate in perioada comunista: este suficient sa amintesc faptul ca, potrivit unor estimari, in anul 1990 doar 10 la suta din cantitatea de bani aflata in circulatie isi gasea acoperire in marfuri, iar multe intreprinderi abia se mai mentineau in functiune dupa ani de zile in care lipsisera investitiile sau piesele de schimb pentru intretinerea curenta. In al doilea rand, criza acestei perioade era cauzata de prabusirea vechiului sistem de organizare a economiei. A fost o vreme in care directorii de intreprinderi erau alesi de muncitori si schimbati prin greve si proteste in strada. O perioada in care au disparut centralele industriale, ministerele economice si-au pierdut atributiile si autoritatea, iar comertul exterior s-a destructurat. Pierzandu-si reteaua traditionala de relatii de aprovizionare si desfacere, multe intreprinderi au functionat cu sincope, iar productia a cunoscut cea mai mare scadere din ultimele decenii.
In sfarsit, in al treilea rand, criza inceputului anilor ’90 se dat
