Campionatul de fotbal rezervat echipelor de gimnaziu din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar a avut la start 25 de echipe din municipiul Brăila şi s-a încheiat cu victoria formaţiei de la şcoala "Sf. Andrei".
În ultimul act al competiţiei s-au calificat câştigătoarele celor patru serii şi anume echipele şcolilor 'Sf. Andrei", 10, 28 şi cea a Gr. Şc. "Gr. Moisil". Cu patru puncte acumulate după primele două etape, echipa şcolii nr. 10 avea prima şansă la titlu, înaintea confruntării cu ultima clasată, formaţia şcolii nr. 28, însă jocul rezultatelor putea da învingătoare pe oricare dintre celelalte trei finaliste.
Elevii Nicoletei Enache nu au tratat întâlnirea cu aceeaşi seriozitate, au pierdut cu 2-6 şi s-au consolat cu locul secund pentru că "Sf. Andrei" a învins-o pe rivala de la "Gr. Moisil" după un meci palpitant şi cu răsturnări de situaţii. Această dispută a avut sarea şi piperul de care avea nevoie competiţia. Cu zece minute înainte de final, "Gr. Moisil" conducea cu 3-1 şi părea că s-a desprins în învingătoare, numai că profesorul Marian Babeş a reuşit să-şi mobilizeze elevii, iar Sf. Andrei a întors rezultatul în favoarea sa, câştigând partida cu 4-3, deşi pentru a se califica pentru faza de zonă avea nevoie doar de o remiză.
Marian Puchianu, Ionuţ Ciupercă, Mihai Dobrin, Alexandru Ghenea, Marius Popa, Sabin Răileanu, Marian Fetescu, Marius Postolache, Ionel Bădără sunt jucătorii care vor reprezenta Brăila la următoarea fază a O.N.S.Ş.
"Apreciez modul în care colegii, responsabilii de grupe s-au implicat în această competiţie. Nu pot să uit gazdele noastre, Laurenţiu Calu de la Luceafărul şi Vali Şoacăte, care ne-au întins o mână de ajutor necondiţionat şi în acest an. Am văzut copii talentaţi, cei mai mulţi fiind legitimaţi. Am fost impresionat de Sabin Enache de la şcoala nr. 28. Legitimat la Oţelul Ga