Pe 24 decembrie 1989, ziua în care a murit, Adriana Vasi Chiriţă era în vacanţă, la unchiul ei în Brăila. A vrut să mai stea câteva zile pentru că la Brăila avea patinoar.
Deşi au trecut 20 de ani de la moartea fiicei sale, Maria Chiriţă tot nu s-a împăcat cu gândul că Adriana nu se mai află printre cei vii. Priveşte cu multă dragoste fotografiile ei, din ce în ce mai galbene. Le-a înrămat şi le-a aşezat cu multă grijă în bibliotecă.
Nu au smuls-o din braţele morţii
„A fost foarte dureros pentru mine să aflu că Adi a păşit în lumea celor drepţi. Ea a murit în casa cumnatului meu, care locuieşte lângă magazinul Romarta din Brăila“, îşi aminteşte femeia.
Pe 22 decembrie 1989 a vrut să plece după ea şi s-o aducă înapoi acasă, dar soţul nu a lăsat-o. În plus, fata nu vroia să se întoarcă pentru că avea o prietenă cu care se înţelegea foarte bine. Adriana nu s-a mai întors niciodată acasă. După două zile a decedat. Avea numai 13 ani.
Ziua blestemată
Mama ei ne-a povestit că fata se întorsese de la Casa Albă în apartamentul rudelor cu cineva de la Gărzi patriotice pentru a face o cafea. „Au mâncat ceva, au pus oala pe foc şi unul dintre băieţi a zis să şi bea ceva dacă tot e ajunul Crăciunului şi e sărbătoare şi în acel moment a început să se tragă“. Femeia spune că toţi se aflau în acel moment în sufragerie. Unul dintre băieţi a vrut să vadă de unde se trage şi apoi au fugit toţi în baie. Fata a plecat prima, fiind urmată de cumnata familiei Chiriţă şi băieţii cu care venise acasă. Soarta a făcut ca exact în clipa în care a ajuns în dreptul tocului uşii, glonţul să treacă prin geam, prin toc, iar balamaua i-a schimbat traiectoria, intrând în capul Adrianei. Fata a murit pe loc.
„Îmi pare rău că am trimis-o în baie, spunându-i că acolo nu-s geamuri în afară şi ar fi mai în siguranţă. Acum i-aş spune: «Ascunde-te într-o grotă! Lasă