Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Lui Manţog nu i-a păsat de sănătatea victimei

Publicat in Adevarul, luni 21 decembrie 2009 ·

Autorul accidentului petrecut în urmă cu o lună, în care o ambulanţă a fost distrusă, trei persoane au fost rănite, iar o alta a murit, a promis că va ajuta victimele.

Dumitru Vâlceanu, asistentul medical rănit grav în urmă cu aproximativ o lună în accidentul provocat de directorul comercial al Complexului Energetic (CE) Turceni, Ionel Manţog, a fost transferat în urmă cu doar câteva zile de la Spitalul Floreasca din capitală şi se află acum internat la Secţia de Ortopedie din Spitalul Judeţean «Tudor Vladimirescu». Starea de sănătate a victimei este acum relativ bună, în ciuda numeroaselor răni şi intervenţii chirurgicale la care a fost supus. Acesta a trecut printr-o perioadă critică, timp de nouă zile aflându-se în comă. Dumitru Vâlceanu recunoaşte că doar printr-un miracol a reuşit să supravieţuiască: „E chiar un miracol. Nici eu nu stiu cum am reuşit să scap“.

Potrivit familiei asistentului, Ionel Manţog nu s-a interesat niciodată de starea în care se află victima sa şi nici nu l-a ajutat cu nimic. „Nu ne-a ajutat cu nimic. Nici nu a venit să se intereseze“, ne-a spus Elena Vâlceanu, soţia asistentului. Ionel Manţog a promis că va ajuta victimele din accident şi în special pe Dumitru Vâlceanu, cel mia grav rănit.

Dumitru Vâlceanu este rănit peste tot

Medicii sunt încrezători că Dumitru Vâlceanu nu va rămâne cu niciun fel de sechele în urma rănilor suferite. Constantin Şişiroi, medicul şef al Secţiei de Ortopedie, ne-a precizat că pacientul se va recupera complet: „Este în stare bună. Nu va avea probleme“. Pacientul poate să-şi mişte mâinile şi picioarele."

Dumitru Vâlceanu are toate părţile corpului rănite, în urma accidentului. „Sunt lovit peste tot. Nasul mi-a fost zdrobit şi piramida nazală spartă. A fost pus la loc şi operat. La cap am multe plăgi, iar la faţă am avut multe tăieturi. Sunt lovit la spate şi la picior. Am fr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 9 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 9 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 7 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 11 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°