Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un summit global si un acord de doua pagini si jumatate care nu pare sa multumeasca pe nimeni

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 21 decembrie 2009 ·

Tema schimbarilor climatice e in mult mai mare masura una de natura politica si ideologica decit una de natura stiinttfica "E contraproductiv sa se spuna numai lucruri negative despre summit-ul de la Copenhaga". Aceasta expresie publica a frustrarii cancelarului Angela Merkel urmeaza unei adevarate avalanse de critici, declaratii dezamagite, minioase, chiar isterice, care au urmat dupa incheierea reuniunii din capitala Danemarcei. Cu foarte putine exceptii, saptaminalul The Economist crede, de pilda, ca e mai bine sa ai un acord suboptimal decit sa nu ai niciunul, principalele ziare occidentale se intrec in a gasi epitete pentru a defini esecul conferintei dedicate combaterii schimbarilor climatice. Un titlu din Financial Times sintetizeaza foarte bine situatia punind in balanta amploarea summit-ului ONU de la Copenhaga, la care au luat parte 193 de delegatii, dimensiunea asteptarilor, mai ales in rindul grupurilor ecologiste si activestilor politici asociati acestora, si ceea ce s-a obtinut in final: "Doi ani de discutii, doua saptamini de tirguieli si doua pagini si jumatate care nemultumesc pe toata lumea". Daca esec, dezamagire, decettie sint cuvintele cheie cele mai frecvent utilizate de jurnalistii care au relatat despre incheiera reuniunii de la Copenhaga, uneori tonul devine de-a dreptul minios apocaliptic. In editorialul din Der Spiegel , scris chiar in Copenhaga, Merkus Becker vorbeste despre un adevarat dezastru. "Summit-ul a esuat din cauza jocurilor politice din culise, de care se fac responsabile Statele Unite, China si alte citeva tari, si datorita faptului ca oamenii nu par sa realizeze inca cit de catastrofice vor fi schimbarile climatice". Regasim aici, alaturi de elemente din retorica clasica ecologista, foarte populara mai ales in nordul Europei, binecunoscutele accente anti-americane dintr-o buna parte a presei germane. Si asta desi majoritatea o

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 36 minute
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Informări publice - 23 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
S.C. Lempes View Imobiliare SRL, titular al proiectului „Obţinere AC pentru construire ansamblu locuinţe”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare „Continuarea procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare”, pentru

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 11 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°