Piaţa imobiliară autohotonă a trecut de la stadiul de copil-minune la cel de adolescent răzgâiat. Criza este bună, totuşi, la ceva, clamau la unison la începutul anului „specialiştii”, „experţii” şi „consultanţii” imobiliari.
Avantajul situaţiei economice dezastruoase ar fi dus, în opinia celor mai sus-amintiţi, la o maturizare a pieţei. Cu alte cuvinte, după creşterile fără noimă ale preţurilor, în condiţiile unei cereri imense datorate creditelor uşor de accesat, proprietarii de apartamente vechi şi dezvoltatorii de ansambluri rezidenţiale îşi vor reanaliza pretenţiile.
Se va ajunge la un echilibru, la preţuri cu un fundament economic, nu cu unul emoţional. O vreme, aşa a şi fost. Astfel, la sfârşitul lunii martie, în multe oraşe mari din ţară, dezvoltatorii scăzuseră preţul până la nivelul-record de 700 de euro pe metru pătrat.
Acesta este preţul de cost, spuneau ei. În ciuda acestei evoluţii, clienţii s-au lăsat aşteptaţi. În mai, valul ieftinirilor a afectat şi segmentul apartamentelor vechi. Agenţii imobiliari din 17 dintre cele 24 de oraşe mari din ţară afirmau că diminuările de preţ au avut ca efect o revigorare a tranzacţiilor.
Se părea că specialiştii avuseseră dreptate şi că, într-adevăr, proprietarii de apartamente în blocurile „cutii de chibrituri" realizaseră, în sfârşit, că nu stăteau pe o mină de aur, ci pe o carieră de piatră. Şi a venit programul guvernamental „Prima Casă". În iunie, la foarte puţin timp de la anunţarea acestuia, proprietarii de locuinţe „comuniste" au reacţionat ca un adolescent răzgâiat, nu ca un om matur.
Deşi cererea reală nu a crescut atât de repede, pentru că achiziţia prin „Prima Casă" durează cel puţin două luni, preţurile cerute s-au apreciat din nou.Astfel, apartamentele de două camere care în mai costau între 25.000 şi 50.000 de euro au ajuns, în iunie, la nivelul de 60.000 de euro (plafonul g
