Unii dintre românii bolnavi de cancer mai pot spera că apucă Anul Nou doar dacă prind o programare la radioterapie. Listele de aşteptare de la spitalele de oncologie din ţară sunt foarte lungi. Pacienţi cu probleme grave de sănătate stau şi câte două luni şi jumătate pentru a primi tratamentul de care au nevoie.

La Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi peste 80 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer în stadiu avansat trec zilnic pe la „raze". Într-o sală mare şi neprimitoare, cu fotolii roase de vreme, pacienţii aşteaptă cuminţi să le vină rândul. Mihai Amarandei are 67 de ani şi este din Vaslui. Are o privire mai veselă decât ceilalţi pacienţi care fixează puncte imaginare în pereţii coşcoviţi.

Bătrânul a primit în vară cumplita veste că este bolnav de cancer, dar nu s-a lăsat copleşit. „Eu m-am dus la medic pentru că mă cam durea gâtul. După ce s-a uitat la mine şi m-a examinat, a început să mă trimită la tot felul de analize. Cel mai rău era că nu-mi spunea nimic", povesteşte bătrânul.

Lupta cu destinul

Acum două luni şi-a luat inima-n dinţi şi l-a întrebat direct pe doctor. „Mi-a spus exact ce bănuiam şi eu, că am cancer", adaugă el sec. La început s-a tratat la Vaslui cu citostatice, apoi medicii l-au trimis la Iaşi, la „accelerator". „Încerc să vin în fiecare zi mai devreme, să nu aştept prea mult la rând. Înăuntru stau doar câteva minute, nu mult, cum am văzut că stau alţii", explică bărbatul.

„Urmează domnul Amarandei", se aude la un moment dat vocea unui medic din anticameră. Bătrânelul, întinerit parcă cu zece ani, sare repede de pe scaun şi merge glonţ la aparat. Este întins pe o masă rece şi imobilizat cu nişte benzi textile, să nu se poată mişca. După el, medicul trage o uşă metalică grea, prin care nu trec radiaţiile. În câteva secunde se aude un ţârâit metalic. „Este semnalul că s-a început iradierea", explică Mihaela Dulcesc