Cercetătorului Jean Constantinescu i-a fost secţionată mâna în data de 22 decembrie, într-o sală de la etajul IV din aripa stângă a clădirii, la două minute după ce a început să se tragă în faţa Palatului Regal. Locuia şi atunci pe strada Semilunei din cartierul Armenească, aproape de Piaţa Universităţii, şi se declară un fel de participant la Revoluţie.

Mai citiţi:

„Mi-aş fi dorit să operez cu patru mâini!”

Martori în infernul Revoluţiei: „Hai, tată, că ne omoară şi pe noi!”

Dosarele Revoluţiei: Jurnalul Magdei Bitay

Joi, 21 decembrie 1989, Jean Constantinescu, în vârstă de 44 de ani, se întorcea agale de la serviciu mai devreme decât de obicei, pe la ora 16.00. Lucra ca inginer în laboratorul de cercetări Sisteme Electroenergetice al Institutului de Cercetări şi Modernizări Energetice (Icemenerg). A apucat-o pe Bulevardul Ana Ipătescu, apoi pe Magheru. După ce a trecut de Sala Dalles, pe strada Batiştei, a văzut un prim grup de tineri, dar şi militari, adunaţi în Piaţa Universităţii. Era după mitingul lui Ceauşescu. „Erau extrem de frumoşi şi hotărâţi, şi invitau lumea să li se alăture. <>,<>, strigau ei. Mi se părea că locul meu nu-i printre ei, eram prea bătrân să mă alătur lor, am gândit atunci“.

Era mohorât, o acalmie generală învăluia mulţimea şi fericirea de pe chipurile acelor tineri te impresiona, povesteşte Jean Constantinescu. Ajunge acasă şi-i povesteşte soţiei ce a văzut în oraş. În oraş lumea se aproviziona. „Chiar de atunci cred că am cumpărat ceva mai multe alimente ca de obicei“, spune inginerul. Îmbrăcat sumar, ca de casă, şi-a pus un palton şi a ieşit să plimbe căţelul. „M-am aşezat pe peluza de la Teatrul Naţional şi-i priveam pe tineri. Am zăbovit ceva pentru că eram încântat de veselia lor. Fabricaseră tot felul de pancarte şi toată piaţa era la