Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri pe 25 ianuarie

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 22 decembrie 2009 ·

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, în şedinţa de luni, ca Adunarea Generală Ordinară a FRF, în cadrul căreia se vor organiza alegeri pentru desemnarea preşedintelui, să aibă loc la data de 25 ianuarie 2010. „Convocarea Adunării Generale Ordinare a FRF va avea loc pentru data de 25 ianuarie 2010, ora 11.00, la Casa Fotbalului, sala «Nicolae Dobrin». A fost stabilită această dată, din două considerente. Pe de o parte, în ziua de 7 februarie 2010, va avea loc tragerea la sorţi a grupelor de calificare la EURO 2012. În condiţiile în care calificarea la turneul final nu va trebui ratată, preşedintele FRF, care va fi ales în 25 ianuarie 2010, va trebui să aibă timp să alcătuiască, împreună cu echipa sa şi cu staff-ul tehnic al echipei naţionale, programul şi strategia în perspectiva preliminariilor, astfel încât obiectivul calificării să fie îndeplinit. Pe de altă parte, tot în prima jumătate a anului 2010, vor trebui constituite Comitetele Locale de Organizare atât pentru turneul final al Campionatului European de juniori Under 19, ediţia 2011, cât şi pentru finala Ligii Europa 2012, Comitete din care vor face parte atât oficiali ai FRF, cât şi reprezentanţi ai tuturor autorităţilor locale şi naţionale implicate în organizarea celor două evenimente care vor fi găzduite de Bucureşti”, se anunţă pe site-ul oficial al FRF.

De asemenea, în cadrul şedinţei Co-mitetului Executiv de luni au fost prezentate şi documentele care vor fi supuse dezbaterii şi aprobării Adunării Generale a FRF din data de 25 ianuarie 2010.

Popescu: „Anunţ

după sărbători dacă

candidez!”

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat ieri că ştia că alegerile pentru preşedinţia FRF vor fi mutate mai devreme de către Comitetul Executiv şi a precizat că imediat după sărbători va anunţa dacă va candida pentru acest post. „Ştiam că alegerile vo

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Stegarul dac”, plasat sub control judiciar după ce a agresat un jandarm. El nu are voie să participe la proteste şi trebuie să poarte dispozitiv de monitorizare

HotNews acum 2 ore
Cezar Avrămuță, protestatarul cunoscut sub numele de „Stegarul dac”, care s-a ales cu un nou dosar penal după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central din Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. „Astăzi, 1 apr

UPDATE - Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând că negocierile cu americanii au stagnat. Kremlinul spune că subiectul este „foarte complex”

News.ro acum 4 ore
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, S

Lasconi, întrebată dacă este de acord cu legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: Politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor / Sunt pentru parteneriatul civil

News.ro acum 3 ore
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat, marţi seară, că politicianul nu are ce căuta în dormitorul oamenilor şi a adăugat că este de acrod cu parteneriatul civil pentru persoanele de acelaşi sex, dar şi între un bărbat ş

Lasconi, întrebată când a aderat România la NATO: Ştiu că a aderat în 2004, dar nu ştiu exact data / Nu cred că preşedintele trebuie să ştie aceste date, pentru că o să aibă nişte consilieri care o să-i spună

News.ro acum 4 ore
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că ştie că România a aderat la NATO în 2024, dar nu ştie data exactă. De asemenea, ea a menţionat că nu cunoaşte nici când România marchează ziua NATO. Elena Lasconi a fost întrebat

Farul Constanța s-a calificat în semifinalele Cupei României

Ziua Constanta acum 4 ore
Farul Constanța a susținut astăzi, 1 aprilie 2025, meciul din sferturile de finală ale Cupei României, întâlnind pe teren propriu CSM Unirea Alba Iulia, echipă din Liga a 3-a (locul 2 în turneul play-off din seria a 7-a). Confruntarea s-a încheiat c

Deznodământ tragic și pentru cel de-al patrulea soldat american dat dispărut în Lituania. Armata SUA a anunțat că a fost găsit cadavrul militarului

HotNews acum 5 ore
Cel de al patrulea soldat al armatei americane, care împreună cu alți trei au dispărut în Lituania săptămâna trecută când vehiculul lor s-a scufundat într-o mlaștină, a fost găsit mort, au anunțat marți oficiali americani și lituanieni, potrivit Reu

O fată de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor. Informații de ultimă oră despre starea ei

Cancan acum 6 ore
O adolescentă de 15 ani s-a aruncat în fața metroului, la Eroilor! Vă prezentăm cele mai noi informații despre starea ei! Ce s-a întâmplat după intervenția autorităților? Mesajul transmis de compania Metrorex în urma scenelor dramatice! Un incident

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Jean-Claude Van Damme are plângere penală la DIICOT Iași pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Pe numele celebrului actor Jean-Claude Van Damme (64 de ani) a fost depusă o plângere penală pentru trafic de persoane. Dosarul, care vizează o posibilă rețea de trafic de persoane și trafic de minori, este investigat de DIICOT Iași, la plângerea fă

Medici de la IML, acuzați pentru mușamalizarea cazului unui chirurg

Ziua Constanta acum 5 ore
Cinci medici de la Institutul Național de Medicină Legală sunt cercetați penal de procurori pentru favorizarea făptuitorului, fiind acuzați că au încercat să mușamalizeze cazul unui chirurg oncolog din Capitală care a uitat o compresă în corpul unei

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/18°
joi

9°/13°
vin.

9°/11°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

9°/10°
joi

8°/11°
vin.

7°/17°
sâm.

5°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/12°
joi

8°/13°
vin.

8°/10°
sâm.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/13°
joi

6°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

7°/17°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
sâm.

7°/19°