În municipiul Suceava sunt peste o mie de cereri pentru primirea de locuinţe noi
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, nu se dezminte nici la acest final de an şi aruncă iarăşi cu promisiuni în stânga şi în dreapta. Promisiuni care au, ca de obicei, slabe şanse de a fi onorate.
De această dată edilul şef al oraşului şi-a amintit brusc că are o rezervă de 12 apartamente prin blocurile construite pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate. Locuinţele cică ar fi rămas aşa rătăcite pe acolo, asta în condiţiile în care sute de familii tinere depun cereri peste cereri şi aşteaptă ani la rând ca să aibă şanse la primirea unei locuinţe noi.
Lungu spune că vrea să dea aceste 12 apartamente medicilor tineri de la Spitalul Judeţean, medici care, în opinia lui, îşi vor face mai bine treaba şi se vor simţi atraşi de meserie.
Promisiunea primarului nu a părut să îi încânte prea tare pe medicii prezenţi la inuagurarea noii secţii de Neurologie, chiar dacă Lungu a încercat să o îmbrace în cuvinte telenovelistice: “Aici (n.r.- la Spitalul Judeţean) se află acum generaţia de aur a medicilor de la Suceava, însă mă gândesc cu teamă lal ce se va întâmpla mâine”.
Pentru a-şi putea onora promisiunea Lungu trebuie să se apuce întâi să facă demersurile necesare la Guvern pentru a obţine schimbarea destinaţiei celor 12 apartamente în locuinţe de necesitate.