Antrenorul român şi Josep Guardiola s-au întâlnit cu ocazia amicalului Al Kazma – Barcelona, încheiat 1-1, şi au rememorat clipele în care au fost adversari în campionatul din Qatar. Nebunie mare în Kuweit luni seara. Aproximativ 35.000 de arabi au luat cu asalt stadionul echipei Al Kazma, antrenată de Ilie Balaci, pentru a asista la amicalul de lux cu FC Barcelona.
„Extratereştrii" nu au evoluat cu artileria grea. Messi, Ibrahimovici, Iniesta, Puyol ori Xavi nu au jucat, iar tehnicianul Josep Guardiola a trimis în teren o echipă alcătuită în mare din rezerve.
Chiar şi aşa, spectacolul fotbalistic a fost la înălţime, pentru că la catalani au jucat Bojan, Rafa Marquez, Maxwell sau Gabriel Milito.
Întâlnirea s-a terminat 1-1. Spaniolii au deschis scorul prin Bojan, iar Al Kazma a egalat în ultimul minut prin Dafeeri. „Până la urmă nu contează că nu au evoluat cu toate vedetele. Rezultatul, care va rămâne în istorie, este cel mai important, nu oricine poate remiza cu Barcelona, fie şi într-un meci amical. Sincer, mă aşteptam ca Guardiola să nu-i folosească pe cei mai buni oameni ai lui.
Echipa de bază jucase în urmă cu două zile, la Abu Dhabi, finala Campionatului Mondial al Cluburilor, a cucerit al şaselea trofeu din acest an şi au chefuit. E normal să fie aşa, am fost şi eu fotbalist şi ştiu cum e...", a declarat Ilie Balaci pentru „Adevărul".
Gol senzaţional al arabilor
Înaintea jocului, precum şi după, „Minunea blondă" a discutat cu Josep Guardioala despre perioada în care cei doi au fost adversari în Qatar: „Ne‑am amintit de acele vremuri. Eu eram antrenor la Al Arabi, iar el jucător la Al Ahli".
Arabii au colorat stadionul în roşu şi albastru, Barcelona având mulţi fani în zona Golfului Persic
Al Kazma a egalat-o pe Barcelona după o fază antologică, petrecută chiar în prelungirile meciului. Kuweitianul Da