Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă de Crăciun, cu 326 de lei

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 decembrie 2009 ·

La câţiva kilometri de Timişoara, în mijlocul pădurii, turiştii pot petrece o săptămână de Crăciun aproape gratis. Costul unei vacanţe de şapte zile la Chevereş sau Poieni Strâmbu, în spaţiile taberelor şcolare gestionate de Direcţia pentru Tineret, ajunge la 326 de lei, preî în care sunt incluse trei mese pe zi şi cina festivă din Ajunul Crăciunului. Sursa: Adi Pîclișan Tabăra şcolară de la Chevereş nu a primit iarna aceasta nicio solicitare pentru vacanţă din partea copiilor. Potrivit şefului Direcţiei pentru Tineret Timiş, Flavius Nastor, au prioritate elevii şi studenţii cu vârste până la 35 de ani, însă în cazul în care locurile rămân neocupate este binevenită orice persoană.

„Anul acesta singurele solicitări le avem pentru Revelion. De Crăciun, toate cele 53 de locuri de la Chevereş sunt libere”, spune Nastor.

Tabăra de la Chevereş se află pe malul stâng al râului Timiş, într-o pădure de foioase, la 30 de kilometri de Timişoara, unde, la mijlocul anilor ’60 Nicolae Ceauşescu obişnuia să vâneze mistreţi în compania lui Tito.

Centrul are o capacitate de 53 de locuri, în camere cu două, trei şi patru paturi, şapte dintre ele cu baie proprie. Cei care aleg să îşi petreacă vacanţa aici pot vizita Parcul dendrologic de la Bazoş, staţiunea Buziaş şi oraşele Lugoj şi Timişoara, dar şi satul în care s-a născut Herta Muller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2009, care se găseşte în apropiere.

Cei care consideră că deplasările în alte localităţi nu sunt atractive, pot face drumeţii în pădure ori se pot bucura de aerul curat parcticând diverse sporturi pe terenurile aferente din incinta taberei: minifotbal, handbal, volei, tenis de câmp.

Tabăra mai dispune de un club, o sală de expoziţii, parc de joacă pentru copii, dotat cu leagăne şi balansoare şi un amfiteatru în aer liber cu o capacit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 16 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 34 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 46 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 58 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 55 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°