Proiectul celor 200 de containere ecologice de la Satu Mare a fost respins de autorităţi. Dacă sătmărenii mai au astfel de aşteptat până să îţi arunce selectiv gunoiul, acest lucru a devenit posibil în 12 localităţi din mediul rural.
Florisal pune întârzierea implementării sistemului eurocontainerelor, programat să înceapă de anul viitor, pe seama consilierilor locali care s-au împotrivit prelungirii contractului cu firma locală de salubrizare. O parte dintre consilierii locali au considerat ilegal actul adiţional de prelungire a contractului de salubrizare până în 2020. Din această cauză, actul a fost respins la sfârşitul săptămânii trecute de Consiliul Local.
Investiţie privată refuzată
„Primăria nu are cele două milioane de lei necesare achiziţiei şi amenajării celor 200 de europubele. E nevoie de această prelungire a contractului pentru a putea amortiza această investiţie, fără să crească tarifele către populaţie“, afirmă Vasile Puşcaş, directorul Florisal. Pe de altă parte, reacţiile consilierilor locali au fost tranşante. „Nu se poate prelungi un asemenea contract, printr-un act adiţional, dacă în contract scrie clar că se poate prelungi cu maximum patru ani faţă de cei opt prevăzuţi iniţial, în 2005“, afirmă consilierul Claudiu Ardelean. Acesta mai spune că, se pot găsi şi alte soluţii pentru implementarea sistemului ecocontainerelor. „De exemplu, poate cumpăra municipalitatea aceste europubele şi poate vor costa mai puţin. Sau să se amortizeze mai repede de 2020, iar diferenţa de tarif să fie subvenţionată de municipiu“, mai spune Ardelean. Perspectivele bugetare sunt însă sumbre. „Nu avem niciun ban pentru dezvoltare“, spune Lucia Ursu, director economic al primăriei.
Codaş la oraş
Sătmărenii mai au astfel de aşteptat până să îţi arunce selectiv gunoiul. „Prima dată am crezut că aici se va aruna gunoiul separat, plas