Romanii au avut privilegiul de a-si urmari propria Revolutie la televizor. O favoarea unica in istoria revolutiilor din lumea intreaga. In acele zile nebune de 21, 22, 23 decembrie 1989 puteai sa iesi din casa, sa mergi in centrul Bucurestiului, iar apoi, cand te intorceai in apartament, puteai sa ai norocul sa te vezi in reluare la televizor. Multi chiar au si practicat acest sport.

Sunt zilele in care romanii au devenit obsedati de televizor. Unii sa il priveasca, altii sa apara in fata camerelor de luat vederi. Asa a inceput totul. Unora le-a placut atat de mult sportul jocului cu imagini si l-au deprins atat de bine, incat il mai practica si astazi, cu si mai mare succes, dezvoltand adevarate performante hollywoodiene. Doar ca locul in care descind acum nu mai sunt strazile aflate sub asediul teroristilor, ci Parlamentul, Guvernul, sediile televiziunilor sau ale partidelor.

La 20 de ani de la Revolutie, evenimentele din decembrie ‘89 sunt reluate si incarcata de emotie in intreaga presa. O comemorare mai mult, in virtutea cifrei rotunde care marcheaza trecerea timpului, insa subiectul in sine nu mai intereseaza pe aproape nimeni si, in mod cert, nu mai face audienta. Caci, s-a spus totul, s-au dezbatut toate ipotezele, la televizor au aparut, an de an, toate ‘vedetele’ acelor vremuri, istoricii au interpretat, suprainterpretat, analizat si contextualizat toate faptele lui decembrie ‘89.

Concluzia? Pentru unii Revolutia a fost furata. De la agentiile straine, spioni sau tradatori, pana la fostii si actualii securisti, s-a gasit gasit mereu un tap ispasitor pe care sa il acuzam ca ne-a furat Revolutia. Iar daca nu a fost furata, nu a fost deloc Revolutie. Daca totusi a fost, ea a fost in mod pervers mistificata. Daca a fost si s-a intamplat cu adevarat, sensul Revolutiei (aici, mai cu seama intelectualii nu mai au niciun dubiu) a fost deturnat i